MOBILIZARE. ÎMPREUNĂ PENTRU MEDICII SĂTMĂRENI, ÎMPREUNĂ PENTRU VIAȚĂ

Membri Asociației Uniți pentru Satu Mare s-au mobilizat exemplar și până acum au reușit să adune fonduri pentru a ajuta medicii sătmăreni aflați în prima linie în lupta împotriva coronavirus. Prin președintele acesteia, av. Claudiu Ținca, Asociația Uniți pentru Satu Mareface un apel către toți sătmărenii să se implice în acest proiect.

Redăm integral textul mobilizator al Asociației Uniți pentru Satu Mare.

”Dragi sătmăreni,

Anul acesta, la 14 mai, se împlinesc 50 de ani de la inundațiile cauzate de revărsarea din matcă a râului Someș. Prețul plătit de sătmăreni a fost enorm. Pierderile au fost imense. După retragerea viiturii, deși multe au pierit, totuși, speranța s-a născut și, sătmărenii, unindu-se, cu dăruire, curaj, voință, speranță în viitor și credință în Dumnezeu și-au reconstruit așezămintele. Acei sătmăreni, făcându-și datoria, și-au refăcut și viața!

Întâmplarea, sau nu!, face ca acum să fim asaltați de un nou dușman, mai perfid decât natura dezlănțuită, extrem de agresiv și ucigaș nevăzut: boala cauzată de virusul SarCov-2, cunoscut sub denumirea de ,,noul coronavirus”.

Deși răbdarea ne este pusă la încercare, deși, acum, viitorul pare incert și posibilitățile de apărare par ineficiente în fața bolii, astfel cum au făcut-o părinții, bunicii și străbunicii noștri în 1970, cu credință în Dumnezeu, sub Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, împreună să zidim speranța! Uniți în această speranță, să strângem rândurile și, umăr lângă umăr, să trecem peste marea încercare. Răul ne va izbi din plin! Dar să-l spulberăm cu credința în Sfânta Treime, spiritul de sacrificiu și curajul pe care le-au dovedit strămoșii noștri în urmă cu o jumătatea de veac.

Asociația Uniți pentru Satu Mare, consecventă scopului pentru care a fost înființată este alături de toți sătmărenii în aceste vremuri de grea încercare. Prima urgență pentru asociație este asigurarea protecției medicilor din spitale, punctele strategice vitale în combaterea și limitarea efectelor virusului SarCov-2.

Ca atare, toți asociații au donat sume consistente de bani, în cuantum de peste 200.000 de lei. Prin generozitatea unor sătmăreni, în contul asociației au mai intrat aproximativ 150.000 de lei. Separat de aceste donații, unii membrii ai asociației, în calitate de persoane fizice private, au făcut și fac, în continuare, donații, în bani și materiale, de sute de mii de euro unor unități spitalicești din municipiul și județul Satu Mare.

Am transmis comenzi pentru materiale de protecție a medicilor și aparatură medicală în valoare de aproximativ 250.000 de lei. Este vorba de 5.000 de măști de protecție de tip FPS 2, un aparat de ventilație mecanică, 150 de dispensere, 16 aparate de emisie-recepție, necesare pentru comunicare în interiorul spitalelor. O parte din aceste materiale au fost distribuite la unitățile spitalicești, iar în zilele următoare este așteptată sosirea materialelor deja comandate.

În continuare, încercăm aprovizionarea unităților spitalicești cu necesarul de maximă urgență, în primul rând cu chiturile de testare rapidă!!! (foarte scumpe dar strict necesare pentru toți), în așa fel încât să sprijinim eficient lupta medicilor pentru însănătoșirea bolnavilor.
S

ecundar, în măsura posibilităților, în viitor, asociația urmărește sprijinirea materială de urgență a căminelor de bătrâni, a caselor de copii și a oamenilor în nevoie.

Toate sumele de bani care s-au strâns și se vor strânge în contul asociației vor fi utilizate exclusiv în lupta cu noul coronavirus, precum și pentru ajutorarea persoanelor defavorizate, copii și bătrâni.

Stimați sătmăreni,

Asociația Uniți pentru Satu Mare a dovedit atașament și dedicație pentru Satu Mare și sătmăreni. Sunt cunoscute manifestările pe care le-am organizat cu ocazia unor momente aniversare excepționale atât pentru România, cât și pentru comunitatea noastră locală și județeană.

Știți prea bine că imaginea Asociației Uniți pentru Satu Mare este a preotului dr. Vasile Lucaciu, erou și făuritor al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Noi respectăm figura acestui mare patriot care, în egală măsură i-a iubit și i-a respectat pe toți locuitorii zonei sătmarului. La rândul nostru, iubindu-i și respectându-i pe toți sătmărenii, acum în vremuri de grea restriște, facem un apel la toți sătmărenii să contribuie la realizarea scopului imediat al asociației noastre, în egală măsură beneficiu pentru toți sătmărenii: lupta cu noul coronavirus SarCov-2, limitarea efectelor bolii pe care o provoacă și eradicarea ei.

Garanția reușitei suntem noi toți, uniți!, iar suportul moral îl reprezintă faptele noastre, marcate de iubire, grijă și respect față de toți sătmărenii.

Datele necesare pentru efectuarea donațiilor sunt următoarele:

ASOCIAȚIA UNIȚI PENTRU SATU MARE

Sediul: str. Tudor Vladimirescu nr. 2 ap. 9 Satu Mare.

Cont bancar:

RO06UGBI0000342012203RON

Garanti BANK Satu Mare.
CUI: 39764070

Dumnezeu să ne ajute și să ne aibă pe toți în paza Lui!”.

Asociația Uniți pentru Satu Mare, prin av. Claudiu Ținca – președinte

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

MINUNAT. Ziua și VINDECAREA la Satu Mare. Două dintre acestea, în ultimele 24 de ore

Lucrurile iau o turnură bună pentru județul Satu Mare. Practic, în ultimele opt zile s-au produs opt vindecări la Satu Mare. Ziua și vindecarea....

PREMIERĂ! Doi sătmăreni în numărul din mai al National Geographic România

Numărul din luna mai a revistei National Geographic din Statele Unite prezintă o premieră pentru județul Satu Mare. Pentru prima dată, în cadrul paginilor...

Mircea Govor: “Avem un guvern de nota 1!”

Invitat miercuri seara în emisiunea Actualitatea sătmăreană de la Nord Vest TV, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, Mircea Govor, s-a declarat total nemulțumit de...

PNL nu a înţeles nici acum că este nevoie de un parteneriat real între cetăţean şi autorităţi, nu de bici

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că PNL nu a înţeles nici acum că “restricţiile şi îngrădirile la nesfârşit” nu reprezintă...

IOANA BRAN: “Am votat „pentru” considerând că sănătatea românilor este mai importantă decât orice dispută politică”

Cu 372 de voturi „pentru”, am adoptat în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului Hotărârea privind încuviințarea Stării de Alertă pe întreg teritoriul...