PEDEPSE. Amenzi de ZECI DE MII de lei aplicate NOAPTEA de polițiști pe străzile Sătmarului

Totodată, pe parcursul nopții, în intervalul orar 22.00 – 06.00, polițiștii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de 70 000 de lei persoanelor care nu au respectat prevederile art. 5 din Ordonanța Militară nr. 2 din 21 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv au părăsit nejustificat locuința și nu au putut prezenta, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, în echipajele mixte cu jandarmi și polițiști locali, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și a societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul Satu Mare cu persoane care revin din afara granițelor României sau transportă echipamente medicale. Au fost verificați 140 de operatori economici din județ, ocazie cu care nu au fost identificate nereguli.

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare și a Ordonanțelor militare emise în situația de urgență pe care o traversăm atrage răspunderea contravențională sau penală, iar necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

BREAKING NEWS. Oșanul diagnosticat cu CORONAVIRUS a fost VINDECAT. A fost EXTERNAT

Singurul sătmărean confirmat până astăzi cu coronavirus s-a vindecat. Este vorba despre bărbatul în vârstă de 46 de ani din Țara Oașului. Bărbatul a fost...

SOLUȚIE. Consultații la TELEFON în Satu Mare. Lista TUTUROR numerelor de telefon NECESARE

Pentru a veni în sprijinul populației din județul Satu Mare, medicii din Ambulatoriul Integrat  (Policlinica Veche) al SJU SM vor acorda consultații TELEFONICE (fără prezența la cabinet)...

Anunt mediu

Intreprinderea Individuala Pop Petru Sorin cu sediul in Carei, Str. Cimitirului nr 31, jud. Satu Mare, anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de obtinere...

FOTOGALERIE. GEST UMANITAR. Motocicliștii și luptătorii donează! SÂNGE, desigur!

Clubul moto al forțelor de ordine "Blue Knights" - Romania V în colaborare cu Clubul de Arte Marțiale #GrandMMA-Satu Mare, nu a putut sta...

Coronavirus a mai făcut o VICTIMĂ. Decesul CU NUMĂRUL 24

În noaptea trecută, a mai fost raportat după ora 00.45, un deces al unei persoane confirmată cu noul #coronavirus. Deces 24 Femeie, 80 ani, din judetul...