Transurban va funcționa doar cu program de sâmbătă

Transurban va funcționa doar cu program de sâmbătă
Stimați călători, dată fiind evoluția situației la nivel național și internațional, pentru completarea măsurilor de prevenire și limitare a infecției cu noul coronavirus COVID-19, de marți, 24 martie, în municipiul Satu Mare se va aplica o restrângere a activității societății de transport public în comun, Transurban S.A. prin reducerea numărului de curse. Astfel, începând cu data de 24.03.2020 autobuzele vor circula cu program de sâmbătă, se arată într-un comunicat al Transurban S.A. Cetățenii sunt rugați să își limiteze călătoriile cu mijloacele de transport în comun și să renunțe la orice deplasare care nu este cu adevărat utilă, care poate fi amânată. Toate aceste măsuri sunt luate pentru prevenirea și limitarea răspândirii coronavirusului (COVID – 19) în mijloacele de transport în comun. De asemenea, Transurban S.A. Satu Mare anunță că, începând cu data de 23.03.2020, suspendă cursele speciale spre D.R.M. ”Rugăm operatorii economici care nu și-au sistat activitatea să ne contacteze pentru a putea ada pta programul de transport necesităților existente”, se mai arată în același document.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Ziua Nationala a Contabilului Roman
CLEAN MAX S.R.L
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat lansare OVIPROJEKT
Ovibest SRL
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand