FOTO. ALERTĂ! Ședință de URGENȚĂ la Satu Mare. Posibile AGLOMERĂRI ale SPITALELOR din județ

Prefectul Radu Bud a convocat azi în ședință de lucru, alături de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, reprezentanții serviciilor medicale din județ și ai Direcției de specialitate, pentru a reanaliza procedurile sanitare și fluxurile decizionale privind gestionarea cât mai bună a unei posibile aglomerări a sistemului sanitar din județul nostru provocată de #coronavirusul SARS-Cov-2.

În cadrul ședinței s-au purtat discuții pe teme importante, respectiv privind organizarea capacităților de primire și tratare bolnavi, pe faze de intervenție, aprovizionarea cu medicamentele necesare în tratarea COVID-19, stabilirea măsurilor de protecție a personalului medical expus, inclusiv punerea la dispoziție de către autoritățile locale de spații de cazare pentru a proteja familia acestora.

În cel mai scurt timp, la Satu Mare va ajunge echipamentul care va completa linia de analize pentru depistarea coronavirusului SARS-Cov-2, astfel încât testarea persoanelor suspecte se va putea realiza în maxim 6 ore de la prelevarea probelor și va simplifica mult procedurile specifice de tratament a bolnavilor.

La nivelul județului, transportul medical la solicitarea bolnavilor sau de la unitățile medicale spre spitalul-suport din Carei se va realiza cu trei ambulanțe tip C cu aparate de ventilare mecanică aparținând Serviciului Județean de Ambulanță și cu o autospecială SMURD dotată corespunzător.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

BREAKING NEWS. Au fost REDESCHISE VĂMILE Petea și Urziceni. PROGRAM SPECIAL

Printr-o notă de informare emisă de autoritățile din cadrul Ministerului de Interne maghiar, punctele de trecere a frontierei de pe teritoriul Ungariei au primit...

MĂCEL. Peste O SUTĂ de porci, UCIȘI de DSVSA în județ. Două FOCARE NOI de PESTĂ PORCINĂ

În această săptămână în județul Satu Mare și-au făcut apariția două noi focare de pestă porcină africană. Din acest motiv, Direcția Sanitar Veterinară și...

MINUNAT. Ziua și VINDECAREA la Satu Mare. Două dintre acestea, în ultimele 24 de ore

Lucrurile iau o turnură bună pentru județul Satu Mare. Practic, în ultimele opt zile s-au produs opt vindecări la Satu Mare. Ziua și vindecarea....

PREMIERĂ! Doi sătmăreni în numărul din mai al National Geographic România

Numărul din luna mai a revistei National Geographic din Statele Unite prezintă o premieră pentru județul Satu Mare. Pentru prima dată, în cadrul paginilor...

Mircea Govor: “Avem un guvern de nota 1!”

Invitat miercuri seara în emisiunea Actualitatea sătmăreană de la Nord Vest TV, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, Mircea Govor, s-a declarat total nemulțumit de...