More


    FOTOGALERIE. INCENDII pe bandă rulantă în județ. Pompierii au LUPTAT cu orele cu FLĂCĂRILE

    =

    Pompierii sătmăreni au avut mult de furcă în cursul zilei de ieri. Pe lângă degajarea pericolelor provocate de furtună, în decurs de numai câteva ore, pompierii sătmăreni au intervenit pentru stingerea mai multor incendii, unele dintre ele de amploare. Pompierii sătmăreni s-au luptat ore în șir cu flăcările. 

    Incendiu la un saivan de oi

    Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei au intervenit pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor unui puternic incendiu izbucnit la un saivan de oi din localitatea Ady Endre.

    Din fericire, oile se aflau la păscut în momentul izbucnirii incendiului și nici un animal nu a fost surprins în interior.

    Intervenția afost îngreunată atât de lipsa unei surse de apă în apropiere, pompierii fiind nevoiți sa facă alimentarea în navetă de la aproximativ 10 km., cât și de vântul puternic, care întețește focul reaprinzând alte focare.

    Întreaga construcție (aproximativ 500 mp) a fost afectată, acoperișul și stâlpii de susținere au ars în totalitate și s-au degradat pereții, respectiv materialele depozitate în interior.
    Cauza producerii incendiului este în curs de stabilire.

    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul sau scântei, de la un foc în aer liber, purtate de vânt în apropierea materialelor combustibile.

    Incendiu la un grajd de animale din Doba

    Zece subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit, ieri după-amiază, cu două autospeciale de stingere, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un grajd din localitatea Doba.

    La sosirea forțelor profesioniste, flăcările se manifestau la întreaga construcție și din cauza vântului puternic se propagaseră la mai mulți baloți de paie și fân depozitați în imediata vecinătate.

    Pompierii au reușit localizarea rapidă a incendiului, protejând casa de locuit aflată în apropiere.

    În urma incendiului au ars 70 de baloți de paie și fân și grajdul în întregime.

    Cauza probabilă a producerii incendiului: un scurtcircuit electric la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

    Incendiu de amploare în Halmeu.

    Ieri, în jurul orei 17:10, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la un garaj în care erau parcate 2 autoturisme.

    Pentru lichidarea incendiului, la fața locului s-au deplasat 6 subofițeri cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Punctului de Lucru Turț.

    Din cauza vântului puternic, incendiul s-a propagat cu repeziciune, astfel că la sosirea forțelor profesioniste la locul evenimentului ardeau cu flacără violentă: trei autoturisme, un garaj, două anexe și un adăpost de animale.

    Pentru gestionarea acestui eveniment, au fost solicitați și pompierii voluntari din cadrul SVSU Halmeu cu 2 autospeciale și SVSU Livada cu o autospecială de stingere.
    Echipajele de pompieri au lucrat susținut, atât pentru lichidarea focarelor, cât și pentru limitarea extinderii incendiului la două case de locuit din imediata vecinătate.

    În urma evenimentului au ars: trei autoturisme, un garaj, două anexe, un adăpost de animale, o centrală de încălzire, aparatură și utilajele agricole și de construcții și alte materialele combustibile. La momentul izbucnirii incendiului, în adăpostul pentru animale sa aflau aproximativ 200 de păsări (curcani, rațe, găini) și din nefericire, doar 50 au fost salvate de către pompieri.

    Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător din garaj / improvizaţii la instalația electrică.

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img