More


    GABRIEL LEȘ: ”Situația este foarte gravă. Semnal de alarmă cu privire la redeschiderea și relansarea economiei”

    =

    Episodul umilirii românilor nevoiți să plece la muncă în afara granițelor în mijlocul pandemiei dezvăluie probleme mult mai profunde despre modul în care actualul guvern acționează, spune senatorul PSD de Satu Mare, Gabriel Leș, fost ministru al Apărării. Preocuparea oricărui decident responsabil ar trebui să fie cum gestionăm situația astfel încât criza economică ce ne pândește să nu aibă efecte mai devastatoare asupra României decât pandemia însăși.

    ”Iată câteva cifre, în cheie comparativă, pentru a înțelege cum arată “soluția” liberală. Nu voi insista pe modelul unor națiuni precum Statele Unite care a pus la bătaie peste 4300 miliarde dolari, din care jumătate vor fi investiți în infrastructură. Suntem însă obligați să luăm aminte la statele din regiunea noastră, cu care vom fi în competiție economică directă. Aflăm astfel că Ungaria pompează în economie echivalentul a 20% din PIB, Polonia 47 de miliarde Euro, reprezentând peste 10% din PIB, în vreme ce Republica Cehă face un efort echivalent cu 18% din PIB.

    Ce face guvernul de la București? Ei bine, s-a vorbit despre nevoia de a închide România astfel încât autoritățile să câștige timp pentru a pune în aplicare o serie de măsuri de impact, inclusiv pentru stimularea economiei.

    Anunțul că țara noastră pregătește un pachet de sprijin economic ce oscilează între 2 și 3 procente din PIB, cu tot cu banii veniți de la UE, este o farsă. Situația este atât de gravă, încât epidemiologul Alexandru Rafila a simțit nevoia să tragă un semnal de alarmă cu privire la redeschiderea și relansarea economiei, întrucât fără resursele necesare, nici proiectele din sănătate pentru lupta cu COVID-19 nu vor putea fi puse în aplicare”, mai spune Gabriel leș.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img