More


    INEXPLICABIL. SCADE numărul INFECTAȚILOR la Satu Mare. Dar, sunt cu doi MAI MULȚI

    =

    După ce timp de patru zile, numărul infectaților cu coronavirus  s-a menținut la același nivel, adică 55, azi, în a cincea zi, autoritățile au anunțat că, de fapt, sunt doar 54 de cazuri confirmate în județ. Adică cu unul mai puțin.

    Realitatea este însă alta. Deși patru zile s-a tot spus că sunt 55 de cazuri, în fapt nu erau decât 52, deoarece au fost cazuri raportate de două ori.

    Astăzi, au fost anunțate practic doua noi cazuri de coronavirus confirmate în județ, astfel că acum s-a ajuns la 54 de cazuri.

    Însă autoritățile nu dau alte explicații.

    Până astăzi, 30 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.240 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.017 au fost declarate vindecate și externate.

    Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

    Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
    1. Alba 195
    2. Arad 565
    3. Argeș 140
    4. Bacău 226
    5. Bihor 456
    6. Bistrița-Năsăud 185
    7. Botoșani 456
    8. Brașov 457
    9. Brăila 23
    10. Buzău 20
    11. Caraș-Severin 89
    12. Călărași 48
    13. Cluj 349
    14. Constanța 231
    15. Covasna 188
    16. Dâmbovița 99
    17. Dolj 117
    18. Galați 368
    19. Giurgiu 130
    20. Gorj 47
    21. Harghita 22
    22. Hunedoara 513
    23. Ialomița 180
    24. Iași 255
    25. Ilfov 265
    26. Maramureș 72
    27. Mehedinți 62
    28. Mureș 434
    29. Neamț 484
    30. Olt 45
    31. Prahova 68

    32.

    Satu Mare

    54

    33. Sălaj 32
    34. Sibiu 297
    35. Suceava 2.765
    36. Teleorman 101
    37. Timiș 451
    38. Tulcea 47
    39. Vaslui 116
    40. Vâlcea 26
    41. Vrancea 261
    42. Mun. București 1.275
    43. 26
                                           TOTAL 12.240

     

    Totodată, până acum, 695 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea și Călărași, au decedat.

    De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 262 de noi cazuri de îmbolnăvire.

    La ATI, în acest moment, sunt internați 221 de pacienți.

    Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.053 de  persoane. Alte 22.229 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

    Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 175.374 teste.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 582 de  apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.670 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

    Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 502 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

    Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.244 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.383.614 lei.

    În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.206 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.247 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 269 în Germania, 71 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 88 de cetățeni români aflați în  străinătate, 27 în Italia, 19 în Franța, 26 în Marea Britanie, 8 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

    Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

    Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

    Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img