More


    PSD despre Vela: E ruşinos să vii să invoci zvonuri pentru a fundamenta o decizie luată la nivel oficial

    =

    PSD susţine că ministrul de Interne, Marcel Vela, încearcă să-şi acopere “incoerenţa” măsurilor adoptate prin ordonanţele militare aruncând vina pe social-democraţi, invocând “zvonuri” pentru a fundamenta o decizie luată la nivel oficial.

    “Ministrul Vela încearcă să-şi acopere incoerenţa măsurilor adoptate prin ordonanţele militare aruncând, din nou, vina pe PSD. Este ruşinos să vii să invoci zvonuri pentru a fundamenta o decizie luată la nivel oficial. Ministrul Vela decredibilizează total ministerul pe care îl reprezintă, aruncând bârfe în spaţiul public. Din păcate, această situaţie nu este singulară pentru reprezentanţii PNL, care au procedat identic atunci când au interzis exporturile de produse agricole. Întâi au luat decizia, apoi au revenit asupra ei, scuzându-se lamentabil că nu au avut date. La fel au acţionat şi în cazul bugetarilor, când au jucat alba-neagra cu trimiterea acestora în şomaj tehnic”, se arată într-un comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES de PSD.

    Social-democraţii adaugă că “răspândirea de informaţii false constituie infracţiune”. “De aceea, îl somăm public să aducă dovezi pentru cele afirmate, altfel credibilitatea sa, care oricum lasă de dorit, va fi egală cu zero”, transmite PSD.

    Potrivit Digi 24, ministrul de Interne a spus că atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi premierul Ludovic Orban au fost de acord cu protocolul semnat cu Biserica Ortodoxă privind sărbătoarea Paştelui. Vela a precizat că avea informaţii că primari PSD incitau oamenii să meargă în număr mare la biserică, motiv pentru care a decis să ia aceste măsuri, la propunerea BOR.

    sursa AGERPRES



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img