INCONȘTIENȚĂ TOTALĂ. Trei sătmăreni băgați în CARANTINĂ și AMENDAȚI. NU au RESPECTAT autoizolarea

Trei sătmăreni au dat dovadă de o inconștiență totală. Fără să aibă acest drept, au părăsit locuința în care se aflau în autoizolare însă au fost prinși de polițiști. Au fost amendați, iar acum vor sta în carantină a cărei notă de plată o vor achita tot ei.

Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Astfel, la data de 25 mai a.c., 151 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice.
În perioada de referință au fost efectuate 1.936 de verificări la persoanele care au obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu.

Totodată, polițiștii au identificat trei persoane care nu au respectat măsurile de izolare la domiciliu, acestea fiind sancționate contravențional și a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoanele mai sus menționate au fost internate în centre de carantină.

Subliniem obligația persoanelor de a respecta măsurile privind prevenirea sau combaterea bolilor, și pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu noul tip de coronavirus – SARS CoV-2, în special a celor care au obligația de a respecta măsura izolării la domiciliu.

Reamintim cetățenilor care nu respectă măsura izolării la domiciliu, că riscă o sancțiune contravențională cuprinsă între 1.000 și 5.000 de lei, conf. Lg. 55/2020, și măsura carantinării instituționalizate, care se va lua față de acesta, pe cheltuială proprie.

În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Casa Noastră – 100 de ani de la înființarea primei bănci românești municipale în Satu Mare

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înființarea primei bănci românești în municipiul Satu Mare, în 1920. Mai jos am preluat un...

Măcelăria care nu este profi

Unii angajați ai magazinului din Micro 17, nu sunt nici pe departe profi. Este și cazul angajatei de la raionul de carne, o doamnă...

La vama Csengersima, are loc o revizia tehnică totală a cântarelor. Trafic mult îngreunat pentru automarfare la Petea.

         Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat conducerile Inspectoratelor Teritoriale ale Polițiilor de Frontieră apropiate de Satu Mare că în...

Amenzi usturătoare aplicate de DSVSA

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au realizat, în cursul săptămânii trecute, 97 acțiuni de control. Verificările au vizat:...

Patru vindecări și niciun caz nou la Satu Mare

Dacă la nivel județean situația în ceea ce privește pandemia de coronavirus se îmbunătățește, la nivel național situația devine tragică. Aproape 1750 de cazuri...