ACȚIUNE. Peste 20 de MIGRANȚI din Egipt, Siria și Palestina, PRINȘI la Satu Mare

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat douăzeci și unu de cetățeni din Egipt, Siria și Palestina care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

În data de 27 iunie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 00.20, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul S.T.P.F. Satu Mare au depistat la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră cu Ungaria, pe direcția localității Oar, jud. Satu Mare, un grup de douăzeci și unu de cetățeni străini. Aceștia se deplasau pe jos încercând să treacă fraudulos frontiera din România în țara vecină. Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul S.T.P.F. Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor.

Cu ocazia primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul era format din nouăsprezece bărbați, o femeie şi un minor, cetățeni din Egipt, Siria şi Palestina, cu vârste cuprinse între 17 şi 42 de ani. La cercetări, persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în Germania.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, cele 21 de persoane din Egipt, Siria și Palestina au fost evaluate din punct de vedere medical de către lucrătorii DSP Satu Mare. Ulterior, cetățenii vor fi predați de către polițiștii de frontieră lucrătorilor Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Satu Mare, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Demersuri pentru introducerea gazului metan în satele aparținătoare orașului Tășand

Primăria Orașului Tășnad a demarat corespondența cu societatea DELGAZ Grid referitoare la extinderea concesiunii în vederea alimentării cu gaze naturale a localităților aparținătoare Orașului...

Rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal

Rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal, a absolvenților clasei a VIII-a, au fost publicate pe pagina web www.admitere.edu.ro. Situația la nivelul județului Satu Mare...

Managementul defectuos este principalul motiv al falimentului

    Ce înseamnă manageriatul corect al unei societăți, al unei entități economice mai exact, este greu de exprimat în câteva cuvinte. Nu ar ajunge...

Felicitări tuturor locuitorilor județului Satu Mare. Județul Satu Mare este singurul județ din România cu mai puțin de 100 de îmbolnăviri constatate

Faptul că județul Satu Mare  are cel mai mic număr de îmbolnăviri cu COVID - 19 se cunoaște de câteva zile. Nu cred că...

Mircea Govor: “Consider că aceste alegeri locale vor fi de fapt ale primarilor în funcție!”

Prezent miercuri seara în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană de la Nord VestTV, Mircea Govor, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, a făcut o radiografie a...