Ansamblul Județului „DORURI SĂTMĂRENE” apreciat la nivel MONDIAL.

Robert Laszlo, prim-vicepreședintele Asociației Naționale de Folclor din România și membrii Ansamblului Folcloric al Județului „SĂTMĂRENE”, secția română și Szatmár Megyei Szamoshát Néptáncegyüttes, secția maghiară apreciați la nivel mondial.

Președintele Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.) – Dorel Cosma, a invitat în perioada 26-28 iunie 2020, membrii biroului din întreaga lume (Europa, America, Asia, Africa) pentru a participa la Caravana Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.), desfășurată în mediul online.

Astfel, evenimentul a debutat cu întâlnirea Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.) prin participarea membrilor biroului mondial din peste 20 de țări din întreaga lume, precum:Republica Azerbaidjan, India, Vietnam, Turcia, Grecia, Cipru, Italia, Israel, Spania, Mexic, Costa Rica, Ucraina, Polonia, Elveția, Franța, Bulgaria, etc.

Întreaga activitate a fost coordonată din Sala de Spectacole a Palatului Culturii Bistrița, unde orchestra profesionistă a Palatului Culturii Bistrița alături de artiștii ansamblului folcloric ”Cununa de pe Someș” au pregătit câte un moment muzical după cuvântul fiecărui participant la întâlnire.

Din România au intervenit cu prezentarea stării actuale a programelor și proiectelor culturale în domeniul folclorului: Dorel Cosma- președintele Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.),  Pahone Pop – președintele executiv al Asociației Naționale de Folclor din România, și Robert Laszlo – prim-vicepreședintele Asociației Naționale de Folclor din România.

În perioada 27-28 iunie 2020, a avut loc un spectacol cu interpreți din: Elveția, Costa Rica, Cipru, Franța, Grecia, Israle, Italia, Spania, Turcia, Uraina, Vietnam și România – țara noastră fiind reprezentată de către: Cornelia Orleanu, Florina Bălan și Diana Topan, cea care a câștigat anul trecut Trofeul Festivalului Concurs Internațional de Folclor ”Rozmarin în colţu’ mesii” la Satu Mare.

Menționăm faptul că în perioada 20-22 martie 2020, trebuia să se desfășoare pentru prima dată în istoria județului Satu Mare, ședința Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.), în cadrul celei de-a VII – a ediții a Festivalului Concurs Internațional de Folclor ”Rozmarin în colţu’ mesii”, în organizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Națională de Folclor din România, și Uniunea Mondială de Folclor (I.G.F.). Decizia de anulare a acestei ediții s-a subscris măsurilor anunţate de autorităţi pentru evitarea răspândirii Coronavirusului în România.

Tot în cadrul acestei Caravane a Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.) – Robert Laszlo a prezentat principalele zone etnofolclorice ale județului Satu Mare, iar membrii Ansamblului Folcloric al Județului „DORURI SĂTMĂRENE”- secția română prin Marian Sima (coregraf) și Delia Chioran (dansatoare) și de la  secția maghiară „Szatmár Megyei Szamoshát Néptáncegyüttes” prin Kispal Nandor (dansator) și Alexandra Silke (dansatoare) au prezentat câte o suită de dansuri din Zona Codru, precum și dansuri ungurești.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Judoka de la CSM Satu Mare, pe Creasta Cocoșului

Judoka de la CSM Satu Mare au participat la o drumetie in muntii Gutâi pana pe varful Creasta Cocosului. In aceasta perioada judoka satmareni isi...

Rally Raid / BAJA – Satu Mare la final

Prima etapă a Campionatul Național de Rally Raid România, organizată în județul Satu Mare la sfârșitul acestei săptămâni, s-a încheiat sâmbătă, 11 iulie, cu...

Prima de relocare pentru cei care-schimbă domiciliul din cauza job-ului

De primă de relocare beneficiază șomerii înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate...

Razie împotriva alcoliștilor care s-au urcat la volan

Poliţiştii sătmăreni continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie, pe raza judeţului. Astfel, vineri dimineață, în intervalul orar...

Desant în miez de noapte

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, la nivelul județului Satu Mare, în ultimele 24 de ore au fost desfăşurate în zone aglomerate, centre...