AVERTIZARE METEO ! Vizat și județul SATU MARE! Cod portocaliu de ploi abundente în nordul ţării, până luni dimineaţă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în mai multe judeţe din nordul ţării în a doua parte a acestei zile.

Conform prognozei, începând de duminică, ora 13:00, şi până luni la ora 02:00, în nordul Moldovei şi în zona Munţilor Apuseni, apoi şi în Maramureş şi în nordul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torenţiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină. Se vor acumula cantităţi de apă de peste 30-40 l/mp şi pe arii restrânse 50-60 l/mp.

Meteorologii au emis, totodată, o avertizare Cod galben de vreme instabilă ce va fi în vigoare până luni dimineaţa, la ora 10:00, în 18 judeţe.

Astfel, în intervalul menţionat, în nord-estul, nordul, centrul şi nord-vestul ţării, precum şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp.

Avertizările Cod galben şi Cod portocaliu vizează următoarele judeţe: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, SATU MARE , Suceava, Vâlcea şi Vrancea.( sursa agerpres.ro)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Casa Noastră – 100 de ani de la înființarea primei bănci românești municipale în Satu Mare

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înființarea primei bănci românești în municipiul Satu Mare, în 1920. Mai jos am preluat un...

Măcelăria care nu este profi

Unii angajați ai magazinului din Micro 17, nu sunt nici pe departe profi. Este și cazul angajatei de la raionul de carne, o doamnă...

La vama Csengersima, are loc o revizia tehnică totală a cântarelor. Trafic mult îngreunat pentru automarfare la Petea.

         Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat conducerile Inspectoratelor Teritoriale ale Polițiilor de Frontieră apropiate de Satu Mare că în...

Amenzi usturătoare aplicate de DSVSA

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au realizat, în cursul săptămânii trecute, 97 acțiuni de control. Verificările au vizat:...

Patru vindecări și niciun caz nou la Satu Mare

Dacă la nivel județean situația în ceea ce privește pandemia de coronavirus se îmbunătățește, la nivel național situația devine tragică. Aproape 1750 de cazuri...