Dr. Mircea Augustin, omul providențial al Ardudului. A participat la Marea Unire de la 1918 şi a fost deputat în primul Parlament al României Mari

Dr. Mircea Augustin este receptat ca una dintre cele mai importante personalități a Ardudului de numele lui legându-se zidirea primei biserici şi şcoli românești, pietruirea şoselei care a străbătut localitatea, înfiinţarea pieţei săptămânale, plantarea pomilor din jurul Bisericii Romano-Catolice. Este numit prim curator pe viaţă, conducător al Astrei la Ardud, iar din relatările fiicei lui aflăm că a luat parte la Marea Adunare Naţională din 1918 de la Alba Iulia, fiind conducătorul delegaţiei reprezentanţilor districtului Ardud.

Întreaga lui viaţă a fost pusă în slujba împlinirii şi consolidării vieţii românilor din Ardud şi din România Mare. După moartea lui care a survenit în anul 1954 regimul comunist va face tot posibilul ca tot trecutul lui să fie şters şi familia sa să fie supusă la ostracizari. Rămas văduv cu fiica de doi ani, îşi dedică viaţa între datoria faţă de copil şi faţă de ţară. Regimul comunist de factură stalinistă i-a urât pe toţi fruntaşii României Mari şi i-a trimis în închisori persecutând familiile lor. Marta, fiica lui Augustin Mircea, a întâmpinat tot felul de obstacole și i s-a îngrădit accesul la anumite facultăți fiind considerată ca având origine socială nesănătoasă. Aceasta a fost crucea purtată de mulţi dintre făuritorii României Mari şi a familiilor lor.

Un mare patriot local
Augustin Mircea s-a născut la 12 mai 1878 în Bogdand, tatăl său era notar şi se numea Alexandru, iar pe mama sa o chema Şimonca Floare. Studiile gimnaziale şi liceale le termină la Blaj, după care va studia dreptul la Oradea. Între anii 1899-1900 a studiat la facultatea de drept din Cluj, după care îşi va susţine licenţa şi îşi va lua doctoratul în drept la Budapesta. Va practica avocatura în Cehu Silvaniei, după care se va stabili la Ardud. Venirea lui la Ardud a fost de bun augur pentru românii din această zonă. Se va implica cu toată energia sa pentru ridicarea comunităţii româneşti de aici.

Odată cu instaurarea administraţiei româneşti s-a trecut la reorganizarea învăţământului la nivelul întregii ţări şi implicit în Transilvania şi Ardud. Şi aici Augustin Mircea s-a dovedit providenţial pentru Ardud având un rol major în construcţia şi ridicarea primei şcoli românesti la Ardud. Ca şi toţi liderii naţionali care erau pătrunşi de entuziasm şi dăruire, dr. Augustin Mircea a înţeles că Ardudul şi împrejuri-mile lui are nevoie de şcoală pentru ca populaţia românească să poată să trăiască mai bine şi să aibă viitor. La nivelul întregului judeţ se vor deschide şcoli noi care vor impulsiona învăţământul românesc. Odată cu înfiinţarea liceului “Mihai Eminescu” la Satu Mare românii din judeţ vor avea primul liceu românesc de pe teritoriul județului.Poate cel mai important eveniment politic după Unire a fost în anul 1919 când s-a trecut la alegeri libere bazate pe votul universal. Pe listele P.N.R. pentru Camera Depuţilor îl găsim în circumscripţia electorală Ardud şi pe dr. Augustin Mircea.

“Meleagurile sătmărene trimiteau în Parlament 11 avocaţi, 6 preoţi, 3 mari proprietari, 1 ziarist şi 1 artist, personalităţi cunoscute care îşi câştigaseră merite incontestabile în luptele naţionale de dinainte de anul 1918. În afară de dr.Vasile Lucaciu, care avea experienţă parlamentară acumulată în Parlamentul de la Budapesta, restul se încadrau perfect în acea magistrală descriere a grupului ardelean făcută de Iorga: “…această mulţime patriarhală de preoţi, de avocaţi din centre mici, de medici cu clientelă modestă, de profesori pentru care multă vreme Bucureştii fuseseră un Ierusalim unde, în templul lui Solomon, nu e cuviincios să se facă zgomot”.

Nicolae Ghişan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Ministrul Sănătății NU ia încă în calcul o nouă stare de urgență

Referitor la posibilitatea reintroducerii stării de urgenţă, el a afirmat că decizia se va lua în funcţie de rezultate evaluărilor privind cazurile de coronavirus,...

Un zombi legislativ; invităm în Parlament societatea civilă să reparăm haosul PNL

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că proiectul de lege al Guvernului Orban privind carantinarea şi izolarea este “un alt zombi...

Copiii care fac sport de performanţă vor primi vouchere pentru echipamente

Ionuţ Stroe, Ministrul Tineretului şi Sportului, a vorbit marţi, într-o conferinţă de presă, despre Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, lansat săptămâna trecută...

Denis Man în Premier League?

Reprezentanţi ai cluburilor respective au asistat aseară la partida cu Dinamo, din Cupa României. Negocierile privind transferul lui Man se vor desfășura joi. „Nu că sunt...

Pistolarii de pe pasarelă!

Nu e vreun titlu de western ci ar putea fi explicația unei fotografii surprinse în această săptămână pe pasajul de pe Fabricii... Cum șoferii s-au...