EVENIMENT JURNALISTIC AL UZPR, ONLINE

28 IUNIE – ZIUA ZIARISTULUI ROMÂN ȘI GALA PREMIILOR 2019,, ACTA NON VERBA” (FAPTE NU VORBE!)

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) a propus Parlamentului României ca ziua de 28 iunie să fie declarată în mod oficial ZIUA ZIARISTULUI ROMÂN. Această propunere a UZPR a fost înaintată de patru ori spre adoptare legală în Parlamentul României și de fiecare dată a fost amânată, iar apoi ˝respinsă ˝!?

Ziua de 28 iunie are o semnificație specială pentru jurnaliștii români din țară și de pretutindeni. În această zi memorabilă și dramatică, Mihai Eminescu a devenit deținut politic în urma faptului că a fost arestat și ,,internat forțat într-un spital pe 28 iunie 1883”. În ultimul editorial, scris de Eminescu, prim-redactor la ziarul TIMPUL, chiar înainte de a fi arestat, ,,…milita vibrant pentru rolul presei și libertatea ei…“. Pentru o argumentare riguroasă redăm, în urma unei selecții atente, un fragment din acest editorial, care a apărut în ziarul TIMPUL, în zilele de 28/29 iunie 1883: ,,… Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că, oricât de cumplite ar fi actele de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, și teamă ne e că, căutând Victoria peste tot, va pierde și cea câștigată, în monstruoasa sa pornire de a-și subjuga și presa”.

28 iunie 1940 reprezintă pentru români și ,, …ziua în care Basarabia a fost invadată de hoardele bolșevice, în urmă cu 80 de ani…”. Aceste două mari argumente i-au determinat pe reprezentanții UZPR să propună Parlamentului României ca această zi să devină oficial ZIUA ZIARISTULUI ROMÂN. Sperăm că ,,Regimul” din zilele noastre va înțelege că jurnaliștii români militează în continuare pentru ca parlamentarii să legifereze ZIUA ZIARISTULUI ROMÂN, dar și a statutului său în societatea noastră democratică.

DISTINCȚIA „Centenarul UZPR – ACTA NON VERBA”
Sub semnul acestei zile memorabile, care are o dublă semnificație în istoria României, UZPR a organizat duminică, 28 iunie 2020, online pe youtube și facebook, GALA PREMIILOR 2019,, ACTA NON VERBA” (FAPTE NU VORBE!). Pentru anul 2019, tema competiției a fost un îndemn pentru membrii UZPR în vederea promovării intense, și cu decența cuvenită, a Centenraului UZPR în: presa scrisă, publicații diverse, online, radio și televiziune, atât în țară cât și în presa din Diasporă. În urma unei evaluări pertinente a materialelor de presă publicate în 2019 au fost acordate premii următorilor jurnaliști consacrați:

Secțiunea PUBLICAȚII – REVISTE-CARTE: Cornel Cepariu, Ștefan Radu, Victor Eugen Mihai, Ana-Cristina Popescu, Dumitru Buțoi; Secțiunea PRESĂ SCRISĂ: Miron Manega, Dumitru Țimerman, Vasile Vulpașu, Livia Ciupercă; Secțiunea TELEVIZIUNE: Nicolae Dinescu, Sorin Burtea, Petru Frăsilă; Secțiunea ONLINE: Șerban Cionoff, Al.Florin Țene; Secțiunea DIASPORA: Alex Cetățeanu, Mircea Popi, Daniela Gumann, Dan Toma Dulciu, Theodor Damian; Secțiunea FOTOJURNALISM: Florin Eșanu, Virgil Jireghie .

Invitatul special al GALEI PREMIILOR UZPR a fost Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar IULIANA GOREA COSTIN.

În timpul Galei, fiecărui premiant i-a fost desenat chipul pe nisip, în viziunea artistei MARIANA PACHIS, în timp ce prin intermediul vocilor lui RĂZVAN ONESA și OVICIU ZANFIR le-au fost prezentate cărțile de vizită aferente activității jurnalistice. Alături de premianți s-a aflat și redactorul Roxana Istudor, care a făcut o selecție în sinteză a activității jurnalistice aferentă fiecărui premiant din țară și din Diasporă. Fundalul muzical a fost asigurat de: Cristian Botgros și Orchestra ,,Lăutarii” – ,,Balada” lui Ciprian Porumbescu. Regia și conceptul Galei au fost realizate de Teodora Marin. Montajul videoclipurilor prin intermediul cărora fiecare premiant și-a expus gândurile legate de această Gală, dar și de ideea consacrării legale a ZILEI ZIARISTULUI ROMÂN, a fost realizat de OVIDIU ZANFIR. DORU DINU GLĂVAN – președintele UZPR a fost producătorul Seratei „Eminescu, jurnalistul” – 28 iunie 2020 . Gala premiilor ACTA NON VERBA, poate fi vizionată prin intermediul site-ului UZPR.

Jurnaliștii români din țară și din Diasporă pledează pentru legiferarea ZILEI ZIARISTULUI ROMÂN !

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Casa Noastră – 100 de ani de la înființarea primei bănci românești municipale în Satu Mare

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înființarea primei bănci românești în municipiul Satu Mare, în 1920. Mai jos am preluat un...

Măcelăria care nu este profi

Unii angajați ai magazinului din Micro 17, nu sunt nici pe departe profi. Este și cazul angajatei de la raionul de carne, o doamnă...

La vama Csengersima, are loc o revizia tehnică totală a cântarelor. Trafic mult îngreunat pentru automarfare la Petea.

         Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat conducerile Inspectoratelor Teritoriale ale Polițiilor de Frontieră apropiate de Satu Mare că în...

Amenzi usturătoare aplicate de DSVSA

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au realizat, în cursul săptămânii trecute, 97 acțiuni de control. Verificările au vizat:...

Patru vindecări și niciun caz nou la Satu Mare

Dacă la nivel județean situația în ceea ce privește pandemia de coronavirus se îmbunătățește, la nivel național situația devine tragică. Aproape 1750 de cazuri...