ACCIDENT. Mașină răsturnată pe Podul Transilvaniei! Cinci persoane au fost rănite

ACCIDENT. Mașină răsturnată pe Podul Transilvaniei! Cinci persoane au fost rănite

Accident spectaculos în sensul giratoriu de la urcarea pe Podul Transilvaniei. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar unul dintre ele s-a răsturnat pe carosabil.

Un accident rutier spectaculos s-a produs joi după-amiază, în jurul orei 15:40, în municipiul Satu Mare, pe bulevardul Independenței, în sensul giratoriu de la urcarea pe Podul Transilvaniei, în cartierul Micro 17.

Din motive care urmează să fie stabilite de polițiști, două autoturisme au intrat în coliziune, iar în urma impactului unul dintre vehicule s-a răsturnat pe carosabil, atrăgând imediat atenția trecătorilor și a participanților la trafic.

Cinci persoane au primit îngrijiri medicale

La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, care au mobilizat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de prim ajutor, cu un efectiv de șapte cadre militare.

Din fericire, nicio persoană nu a rămas încarcerată. În schimb, cinci persoane au fost evaluate medical la locul accidentului, însă toate au refuzat transportul la spital.

Pompierii au eliminat riscul producerii unui incendiu

După acordarea primului ajutor și asigurarea zonei, pompierii au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, eliminând orice risc generat de accident.

Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier. Circulația în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe durata intervenției echipajelor de urgență.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand