Liturghie Arhierească de hramul Mănăstirii Bixad: Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Episcopia Maramureșului și Sătmarului își întinde oblăduirea canonică peste o comuniune de „țări”. Folosirea ghilimelelor, în acest caz, nu vrea să marcheze o formulă metaforică sau improprie în sensul strict, ci vrea doar să delimiteze, noțional, sensul regional, istoric, tradițional, de cel mai larg, național, cuprinzător și al celui dintâi. În fapt, prin trecutul lor, prin zestrea lor cultural-folclorică, prin naturalețea trăirii mundane a sacrului, țările din Maramureș și Sătmar se prezintă nu numai ca „țări” întemeietoare de alte țări românești, ci și ca „țări” creatoare de stări sufletești, pentru cei care le vizitează și încearcă să le înțeleagă esența.

O astfel de țară este Țara Oașului, țară care – asemenea celorlalte țări constitutive ale Episcopiei – a învățat să se oglindească în istorie ca într-un praznic. Iar un astfel de praznic este sărbătoarea de luni, a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, hramul Mănăstirii Bixad.

De dimineață, luni, aleile din curtea mănăstirii s-au umplut de credincioși, care își așteptau cu drag și dor ierarhii: Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei. În luminosul Altar de vară, într-o zi asemenea, Preasfințiile Lor au săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurați fiind de un sobor de preoți și diaconi, aici amintindu-i pe Arhim. Dr. Emanuil Rus, starețul Mănăstirii Bixad, Pr. Marcel Malanca, protopopul de Oaș, Pr. Mihai Feher, proin-protopop de Oaș, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, și Arhid. Ionuț Todorca, secretar eparhial. Grupul psaltic „Theologos”, al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, grup condus de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, a întregit deosebita atmosferă, prin răspunsurile liturgice. La momentul Chinonicului, a cântat solista Iulia Ioana Vlad, un talent deosebit, o tânără speranță a muzicii populare, care a fost remarcată atât pe plan național, cât și internațional.

Icoanei Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care împodobește amintitul Altar de vară, i s-a alăturat, la vremea predicii, o altă icoană, făurită din cuvinte. Căci Preasfințitul Părinte Iustin a conturat, în tușe sugestive, mișcătoare, chipul celor doi Apostoli, emblematici pentru două moduri de viețuire și mărturie. Proveniți din medii sociale diferite, având o pregătire și temperamente diferite, ei s-au (re)găsit pe ei înșiși și unul pe altul doar atunci când L-au găsit pe Hristos. În fața evidenței, în fața Adevărului de netegăduit – Hristos, Pavel și Petru și-au schimbat inimile și viețile. De aceea, cu scăderile, dar mai ales cu ridicările lor, ei se constituie în tipologii ale credinței, de extremă relevanță și pentru noi, cei de azi. De la ei învățăm că lacrimile amare ale căinței ne limpezesc vederea duhovnicească și ne ajută să-L vedem pe Hristos și să nu mai rătăcim pe nenumăratele căi ale Damascului vieții noastre. Iar moartea lor martirică ne dă măsura vieții lor mărturisitoare, pildă de asumare a credinței.

La încheierea Sfintei Liturghii, părintele stareț, Arhim. Dr. Emanuil Rus, le-a mulțumit Preasfințiilor Lor pentru că, prin arhiereasca prezență, au făcut ca sărbătorirea hramului de la Bixad să se desfășoare într-o atmosferă cu totul aparte, de aleasă trăire sufletească, și le-a dăruit, din partea obștii și a credincioșilor, câte o frumoasă icoană. Preasfințitul Părinte Iustin a făcut, la rândul său, obștii și comunității, un dar cu totul aparte: promisiunea că, în toți anii care vor veni, nu va lipsi episcop de la hramul Mănăstirii Bixad.

Sărbătoarea s-a încheiat cu sfințirea, în curtea mănăstirii, a unei monumentale troițe, realizată prin jertfa materială a domnului Cârciu Gheorghe. Cu voia lui Dumnezeu, ea va rămâne, peste veacuri, martor al binecuvântatei zile de luni.
Prof. C. B. Roatiş

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Casa Noastră – 100 de ani de la înființarea primei bănci românești municipale în Satu Mare

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înființarea primei bănci românești în municipiul Satu Mare, în 1920. Mai jos am preluat un...

Măcelăria care nu este profi

Unii angajați ai magazinului din Micro 17, nu sunt nici pe departe profi. Este și cazul angajatei de la raionul de carne, o doamnă...

La vama Csengersima, are loc o revizia tehnică totală a cântarelor. Trafic mult îngreunat pentru automarfare la Petea.

         Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat conducerile Inspectoratelor Teritoriale ale Polițiilor de Frontieră apropiate de Satu Mare că în...

Amenzi usturătoare aplicate de DSVSA

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au realizat, în cursul săptămânii trecute, 97 acțiuni de control. Verificările au vizat:...

Patru vindecări și niciun caz nou la Satu Mare

Dacă la nivel județean situația în ceea ce privește pandemia de coronavirus se îmbunătățește, la nivel național situația devine tragică. Aproape 1750 de cazuri...