PROGNOZĂ METEO. Când SCĂPĂM de PLOI. Cum va fi vremea în WEEK-END



Județul Satu Mare s-a aflat, și se află și în continuare, sub imperiul ploilor. Cantitățile însemnate de precipitații au produs și inundații, cum a fost cea de la Ardud, Certeze sau Negrești Oaș. Din fericire, aceste ploi se vor opri. 

Ploile din ultimele săptămâni sunt cauzate de faptul că spațiul geografic al țării noastre se află sub influența unui vast câmp de joasă presiune centrat în bazinul nordic al Mării Negre, ce va continua să antreneze o masă de aer cald, instabil peste zona central-estică a continentului, iar în straturile superioare se menține talvegul de undă lungă.

Acest ciclon a fost blocat de mai multe săptămâni deasupra țării noastre de un anticiclon format în zona vestică a Rusiei. Astfel că masele de aer calde, dar încărcate cu vapori de apă din Marea Neagră și Marea Mediterană, s-au întâlnit cu masele de aer reci, venite din zona Rusiei, care au format ploi, în unele cazuri torențiale.

Dar, din fericire, aceste ploi nu vor ține la nesfârșit. Meteorologii spun că azi este ultima zi grea din punct de vedere meteorologic. Începând de mâine după-amiază, norii de pe cerul județului se vor împrăștia treptat.

Desigur, vor mai cădea ploi atât sâmbătă, cât și duminică, inclusiv luni, dar nu atât de importante din punct de vedere cantitativ ca și cele de până acum.

De marți, însă, ploile se opresc de tot. Iar începând de miercuri, toată săptămâna vom avea parte de zile însorite, cu temperaturi ce vor ajunge frecvent la 30 de grade.
Cel puțin până duminica viitoare vom avea parte de soare și multă căldură.

Așadar, mai avem parte de ploi doar în acest week-end, iar de săptămâna viitoare vine vara.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts