More

    VIDEO/FOTO. INVESTIȚIE. Grădiniță din Satu Mare, MODERNZIATĂ din fonduri europene. Proiect de peste 4 MILIOANE

    Au început lucrările de modernizare a Grădiniței nr.7 situată pe strada 1 Decembrie 1918, proiect finanțat din fonduri europene și câștigat de Primăria Municipiului Satu Mare.

    Acesta este primul proiect finanțat din fonduri europene la care încep lucrările, având o valoare de 4.244.071,22 lei. Tot prin POR., Primăria va reabilita și Grădiniţa Nr. 29 şi Liceului Tehnologic “Constantin Brâncuşi”.

    Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a verificat astăzi stadiul lucrărilor.

    ,, Acest proiect este unul important pentru că ne permite să investim, din fonduri europene 4,2 milioane de lei în reabilitarea acestei grădinițe, să oferim condiții foarte bune educatorilor și copiilor, dar și să reabilităm o clădire de patrimoniu a municipiului Satu Mare. După ce 3 ani am muncit să câștigăm finanțări europene, să semnăm contractele de finanțare, să parcurgem toate etapele birocratice, acum am trecut la implementarea lor. Astfel, vom reuși să trecem mai ușor peste criza economică provocată de pandemie. Mii de angajaţi lucrează la firmele care realizează aceste proiecte, sectoare economice importante fiind susţinute şi din aceşti bani europeni. Estimez că în următorul an, din fiecare 100 de euro pe care îi investim în oraș, 70 de euro sunt fonduri europene“, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

    Pe lângă modernizarea grădiniței se va reabilita cu acest prilej o clădire din centrul istoric al municipiului, cu o vechime de peste 120 de ani. Modernizarea acestei clădiri conform normativelor moderne de construcții și instalații, va determina apoi cheltuieli reduse de întreținere și reparații.

    Astfel, pentru modernizarea Grădiniței nr.7 se vor efectua următoarele lucrări:

    • realizarea unei extinderi cu regim de înălțime S+P+E1+M
    • mansardarea întregii suprafețe
    • reabilitarea fațadei
    • schimbarea acoperișului
    • dotarea clădirii cu echipamente necesare desfășurării activității educaționale
    • schimbarea sistemului sanitar, electric, termic, detecție
    • supraveghere video
    • amenajarea curții cu locuri de joacă

    În prezent, la această grădiniță sunt amenajate 5 grupe cu un total de 125 de copii.

    Prin P.O.R. se va reabilita și Grădiniţa Nr. 29 şi Liceului Tehnologic “Constantin Brâncuşi”, proiecte ce însumează 12.321.318.63 lei.

    Primăria Municipiului Satu Mare a câștigat proiecte europene în valoare de 37.224.191 milioane de euro în cadrul Programului Operațional Regional 2014–2020.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE