Autostrada Codrului intră în reparații



Astăzi încep lucrările de întreținere a drumului județean DJ 193A, sau Autostrada Codrului, cum mai este recunoacut acest tronson de drum. În paralel, continuă demersurile pentru realizarea lucrărilor de modernizare a acestui drum.

Reparațiile, împiedicate de ploi
În urma discuțiilor purtate de conducerea Consiliului Județean Satu Mare cu firma care a câştigat contractul pentru întreţinerea drumurilor judeţene, aceasta este pregătită să înceapă reparațiile pe tronsonul de drum Amați-Rușeni-Tătărești.

Utilajul „Schaffer” a fost pregătit încă de luni pentru intervenție, însă din cauza precipitațiilor căzute în ultimele trei zile, lucrările nu au putut fi începute. Constructorul estimează că joi, 23 iulie, dacă condițiile meteorologice vor fi favorabile, va începe lucrările de așternere a unui strat de emulsie bituminoasă și criblură.

Continuă reabilitarea totală a drumului
În paralel cu aceste lucrări de întreținere, continuăm demersurile pentru realizarea lucrărilor de modernizare. Proiectantul a transmis subcontractantului ales de firma Tehnic Asist, listele cu cantitățile de materiale de construcție necesare, urmând să definitivăm procedurile legale în vederea încheierii unui act adițional la contractul de modernizare.

Reamintim faptul că cei din conducerea Consiliului Județean Satu Mare încearcă găsirea celor mai bune soluții în vederea finalizării lucrărilor pe DJ 193A, unul dintre cele mai mari proiecte ale Consiliului Județean Satu Mare, în domeniul reabilitării drumurilor județene.

În urmă cu câteva zile a avut loc o nouă rundă de discuții purtată cu reprezentanții firmei propusă de Tehnic Asist, pentru a prelua lucrările la “Autostrada Codrului”, în calitate de subcontractant. Este vorba despre o firmă foarte importantă și de mare prestigiu internațional.

”Considerăm că nemulțumirea locuitorilor din zona Codrului față de suspendarea lucrărilor și starea precară a drumului, în special pe porțiunea Amați – Rușeni, este justificată, tocmai de aceea Consiliul Județean Satu Mare insistă pentru găsirea unei strategii rapide pentru a se continua reabilitarea drumului, în condiții de legalitate”, se arată într-un comunicat remis de Consiliul Județean.

Florin Dura



POLITIC

VIDEO. LIDERUL PSD SATU MARE: „80.000 de pensionari sătmăreni primesc pensii tăiate cu 26%” de Guvernul Iohannis-Orban”

Președintele Executiv interimar al PSD SATU MARE a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că este trist pentru cei 80.000 de pensionari...

DOREL COICA: ”Fiecare zonă este importantă pentru noi, și dialogul este esențial”

Candidatul PSD la Primăria municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a declarat că pentru el și pentru echipa sa, fiecare zonă a orașului este importantă. ”Așa...

ADRIAN ȘTEF: ”Producătorii sătmăreni au nevoi de centre pentru predarea produselor”

Candidatul ALDE la președinția Consiliului Județean, Adrian Ștef, a declarat că una dintre prioritățile lui pentru viitorul mandat este înființarea de centre de preluare...

ADRIAN ALBU: ”Un primar bun trebuie să aibă în primul rând o viziune și în al doilea rând o echipă de profesioniști”

Candidatul PNL la Primăria municipiului Satu Mare, Adrian Albu, este de părere că Sătmarul trebuie să aibă un primar cu viziune și să aibă...

Latest Posts

Programul de dezvoltare a județului Satu Mare în viziunea candidatului ALDE pentru președinția Consiliului Județean, Adrian Ștef

Cel mai complet program cu care se prezintă un candidat în fața alegătorilor în această campanie electorală este, de departe, cel al candidatului ALDE...

Dorel Coica, prezent printre sătmăreni

Ieri, joi, 17.09.2020, echipa PSD a municipiului Satu Mare a fost la pas în cartierul Carpați II împreună cu candidatul la Primăria...

Un nou tur de forță al candidatului PSD la președinția Consiliului Județean

Radu Roca, candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Satu Mare, împreună cu candidații PSD la Consiliul Județean Nicolae Avorniciți, Filip Cătălin, Mirela Suciu și...

Adrian Ștef, un codrean printre codreni

Candidatul ALDE la președinția Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, s-a aflat ieri în mijlocul codrenilor din comuna Homoroade. Cu o zi înainte, Adrian Ștef...

ULTIMELE ȘTIRI

Programul de dezvoltare a județului Satu Mare în viziunea candidatului ALDE pentru președinția Consiliului Județean, Adrian Ștef

Cel mai complet program cu care se prezintă un candidat în fața alegătorilor în această campanie electorală este, de departe, cel al candidatului ALDE...

Un nou tur de forță al candidatului PSD la președinția Consiliului Județean

Radu Roca, candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Satu Mare, împreună cu candidații PSD la Consiliul Județean Nicolae Avorniciți, Filip Cătălin, Mirela Suciu și...

Adrian Ștef, un codrean printre codreni

Candidatul ALDE la președinția Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, s-a aflat ieri în mijlocul codrenilor din comuna Homoroade. Cu o zi înainte, Adrian Ștef...

Cosmin Rațiu vrea să le ofere tinerilor sătmăreni o șansă să se întoarcă acasă

Tinerii sătmăreni pleacă să studieze în marile centre universitare din țară, însă oricât ar fi ei de atașați de orașul lor natal, acesta nu...

Aurelia Fedorca se îndreaptă cu încredere spre un nou mandat

Echipa PSD Negrești-Oaș este primită cu deschidere, apreciere și bucurie de negreșteni. Aurelia Fedorca reușește să țină echipa unită pentru a...