ACȚIUNE. Mii de pachete de țigări de contrabandă, CONFISCATE la Halmeu. Unde le-a ascuns contrabandistul

Un eveniment pe linia combaterii contrabandei și traficului cu produse din tutun a fost înregistrat tot luni, 20 iulie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare.

Astfel, în jurul orei 15.30, pe sensul de intrare în România s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean ucrainean, în vârstă de 33 de ani. Acesta conducea un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Ucraina.

Existând suspiciunea că în mașină s-ar afla bunuri nedeclarate, polițiștii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, a fost găsită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la control, într-un loc special amenajat în plafonul autovehiculului, cantitatea de 2.313 pachete cu țigări, de proveniență extracomunitară, în valoare de 10.409 lei.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, la fel și mașina, în valoare de 27.000 de lei.

ULTIMELE ȘTIRI

Încet ,încet școlile și grădinițele intră în scenariu roșu

Grădinița Ham Janos din municipiul Satu Mare a trecut în scenariul roșu, după ce au fost confirmate cu noul coronavirus 3 persoane din rândul...

Tot mai mulți sătmăreni infectați

Până astăzi, 17 octombrie, în Satu Mare avem 1132 persoane infectate cu noul coronavirus.Doar azi avem 40 de cazuri noi,deasemenea au fost reconfirmate 15  persoane.Pe...

Sport și nu numai…: Rabdă și taci!

Cum se spune corect „taci măi sau touch me”? E chestie de vârstă. De la zero la șapte ani și peste 75 de ani...

Lista de candidați ai UDMR Satu Mare pentru Parlamentul României a fost validată vineri de conducerea centrală a organizației.

Cei 11 candidați au experiență profesională vastă, iar anii petrecuți înadministrația publică locală și centrală i-au ajutat să găsească soluții la problemele sătmărenilor, iar...

Latest Posts

Centre Humanes Business