Au început lucrările la al treilea pod

Vești bune pentru sătmăreni. Au început lucrările la Podul peste Someș- amplasament zona str. Ștrandului, cunoscut de sătmăreni drept al treilea pod. Este vorba despre o investiție pe care sătmărenii o așteaptă de mult timp și care valorează 168 milioane de lei.

Compania Strabag a început lucrările
Compania STRABAG, constructorul podului peste Someș- amplasament str. Ștrandului, a început executarea celor 48 de piloți de pe malul stâng forați la mare adâncime (25 m) pe care va fi înălțat unul din piloni podului.

Pe acest pilon vor fi ancorate hobane (cabluri) ce vor susține podul, care va avea o înălțime de 77 metri. Podul peste Someș- amplasament zona str. Ștrandului, reprezintă o investiție de 168 milioane de lei.

Bijuteria Sătmarului
Ceea ce va fi viitoarea bijuterie a orașului Satu Mare, al treilea pod peste Someș, sau podul ”Govor-Gabor”, cum l-au numit unii, este construit austriecii de la Strabag, unul dintre cele mai importante companii din acest domeniu la nivel european.

Colaboratul acestei companii, sătmăreanul Mircea Govor, a declarat că undeva prin luna septembrie sătmărenii vor putea vedea silueta podului ieșind din apă.

”Cei de la Strabag sunt foarte serioși. Eu colaborez cu divizia de drumuri a companiei pentru zona de Nord Vest mai exact cu ARL Cluj, și sunt foarte mulțumit de felul în care se organizează și muncesc. Am ferma convingere că vor duce la bun sfârșit construirea acestui pod, mult așteptat de sătmăreni, fără nicio problemă”, a declarat Mircea Govor în contextul mai sus menționat.

Florin Dura

POLITIC

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

FOTOGALERIE. Oamenii din Vetiș și Doba extrem de bucuroși de prezența candidaților PSD

Radu Roca, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare candidații PSD la Consiliul Județean pentru postul de consilieri, Ionut Oneț,...

FOTO. O nouă zi, un alt cartier pentru echipa PSD: Carparti1.

Președintele organizației municipale PSD- senatorul Gabriel Les, candidații la Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Cristina Ilieș, Tavi Ardelean, Ciprian Tișea, Ciprian Craciun, Ionuț...

Latest Posts

Abuz în serviciu al șefei de Stare Civilă Tășnad, Petrușe Ioana Florina

Am trăit să o vedem și pe-asta în anul 2020 când angajații de la stat deși câștigă regește - cazul și cucoanei din imagine,...

Coronavirus a mai ucis încă doi sătmăreni

Epidemia de coronavirus a mai ucis încă doi sătmăreni. Potrivit informațiilor prezentate de Prefectura Satu Mare, până în prezent, la nivelul județului nsotru, s-au...

Preot decedat de coronavirus, înmormântat din greșeală

Trupul neînsufleit al preotului orotodox Ioan Panusciac, decedat din cauza unei infecții de coronavirus, a fost înmormântat, din geșeală, de o altă familie. Încurcătura...

FOTOGALERIE. FORCURI de ARMĂ la Satu Mare. URMĂRIRE prin PĂDURE

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu (ITPF Sighetu Marmației) au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni declanșate la frontiera...

ULTIMELE ȘTIRI

Liga a 3-a: S-au bătut singuri….Sportul Șimleu- CSM SATU MARE 2-1 ( 1-1)

CSM Satu Mare a pierdut pe mâna ei partida de sâmbătă de la Șimleu...S-au mai degrabă pe lejeritatea cu care Nylvan și Chitaș au...