Cuțitarul din Oaș

Panică ieri la Primăria Certeze. Un bărbat a intrat în incinta primăriei înarmat cu un cuțit, a atacat patru persoane, iar pe viceprimar l-a rănit.

Agresorul, un bărbat în vârstă de 50 de ani, l-a rănit cu cuțitul pe viceprimarul comunei, Aurel Ciorbă, iar pe primarul comunei, Petre Ciocan, și pe alți doi angajați i-a agresat, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor.

La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje ale Poliției și echipaje de prim-ajutor în vederea îngrijirii medicale a celor răniți. Nu se știe cauza exactă de la care a pornit conflictul. Agresorul se află acum în custodia Poliției, fiind interogat.

„Am fost sesizați în jurul orei 14.00 despre faptul că un bărbat de 50 de ani, din Certeze, ar fi agresat alți trei bărbați, în timp ce se afla în Primăria din localitatea Certeze, iar pe o a patra persoană ar fi rănit-o la mâna stângă cu un corp ascuțit.

În acest moment se efectuează cercetări pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.

Din datele pe care le dețin, leziunile suferite de cele patru persoane sunt superficiale și nu le-a fost pusă viața în pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor.

Florin Dura

ULTIMELE ȘTIRI

Găsit decedat în parcarea unei benzinării

Un șofer a fost găsit decedat ieri dimineață, luni, 19 octombrie, în parcarea unei benzinării din municipiul Satu Mare. Descoperirea a fost făcută luni...

Angajări fără concurs la Jandarmeria Satu Mare

Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare face angajări fără concurs. Potrivit anunțului făcut de către Jandarmeria Satu Mare, pregătire de bază trebuie să fie...

Trei evadați extrem de periculoși au fost prinși la Târșolț

   Evadați dintr-un penitenciar de maximă siguranță a cărui locație nu putem să v-o dezvăluim, trei deținuți au încercat să treacă granița spre Ucraina...

Epidemiile cu care s-au confruntat sătmărenii înainte şi după Primul Război Mondial

Deși nu a fost traversat de linia frontului, orașul Satu Marea avut de suferit de pe urma acestui prim „război total” din istoria umanității....

Latest Posts

Centre Humanes Business