GEST NECUGETAT. EVADATUL de săptămâna trecută s-a SPÂNZURAT în celulă. La o săptămână după ce a fost PRINS

GEST NECUGETAT. EVADATUL de săptămâna trecută s-a SPÂNZURAT în celulă. La o săptămână după ce a fost PRINS

Tânărul care la sfârșitul săptămânii trecute a evadat din Penitenciarul Satu Mare s-a spânzurat în celula în care se afla după ce, duminica trecută, a fost prins din nou.
Este vorba despre deținutul Marius Varga care, potrivit reprezentanților Penitenciarului Satu Mare, a încercat să se sinucidă, prin spânzurare, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

”Vă informăm că, în data de 04.07.2020, în jurul orei 2350 , personalul medical al Penitenciarului Satu Mare a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane private de libertate care a săvârșit o tentativă de suicid prin spânzurare.

Concomitent cu aplicarea manevrelor de resuscitare, a fost apelat serviciul unic de urgentă 112. Persoana în cauză a fost stabilizată, fiind preluată de un echipaj SMURD și transportată la o unitate spitalicească din rețeaua sanitară publică, în vederea acordării de asistență medicală de specialitate.

În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea: judecătorului de supraveghere din Penitenciarul Satu Mare și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare”, se arată într-un comunicat remis de Penitenciarul Satu Mare.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Ziua Nationala a Contabilului Roman
CLEAN MAX S.R.L
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat lansare OVIPROJEKT
Ovibest SRL
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand