INCONȘTIENȚA sătmărenilor a dus la permise SUSPENDATE și SANCȚIUNI

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 2 iulie, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, la data de 2 iulie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, în baza Planului de Acțiune care se derulează la nivel național pe cauzele generatoare de accidente rutiere, ocazie cu care aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 41 000 de lei.

Totodată polițiștii rutieri au procedat la reținerea a 16 permise de conducere, dintre care:

  • 7 conducători auto au fost filmați și înregistrați de aparatul radar depășind viteza maximă legală admisă cu peste 50 km/h, față de aceștia fiind dispusă suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
  • 4 dintre aceștia au efectuat depășiri neregulamentare, încălcând marcajul longitudinal continuu;
  • 2 șoferi au fost depistați de polițiști sub influența băuturilor alcoolice;
  • 2 conducători auto au fost depistați vorbind la telefonul mobil fără folosirea funcției “mâini libere” în concurs cu alte contravenții;

ULTIMELE ȘTIRI

Lista de candidați ai UDMR Satu Mare pentru Parlamentul României a fost validată vineri de conducerea centrală a organizației.

Cei 11 candidați au experiență profesională vastă, iar anii petrecuți înadministrația publică locală și centrală i-au ajutat să găsească soluții la problemele sătmărenilor, iar...

Mulţumim, Nelu Donca! Bun venit, Mircea Bolba!

”Atacant pur-sânge și antrenor care și-a respectat mereu profesia, Mircea Bolba este una din cele mai mari personalități pe care le-a dat fotbalul sătmărean...

Tu cum alegi oferta de pariuri live? Iată cât de importantă este interfața platformei!

În ce moment crezi că emoțiile pariorilor ating cote maxime: înainte de începerea partidei sau pe durata acesteia? Dacă ai ales a doua variantă,...

Trăim câte un Colectiv în fiecare zi! Iohannis și Orban au obsesia puterii totale

Cei de la PSD compară pandemia de Covid-19 cu tragedia de la Colectiv și arată că în fiecare zi mor mai mulți oameni decât...

Latest Posts

Centre Humanes Business