INVESTIȚIE. Sătmarul, LEGAT la AUTOSTRĂZILE EUROPEI. Drum EXPRES la Satu Mare

Județul și municipiul Satu Mare vor avea acces rapid la autostrăzile Europei, iar sătmăreni vor putea ajunge în scurt timp în cel puțin trei capitale europene. Toate acestea se vor întâmpla peste circa doi ani și jumătate când va fi finalizat drumul expres care va face legătura dintre Centura municipiului Satu Mare și Autostrada M49 din Ungaria care va ajunge la granița cu România undeva între Oar și Csenger.

Ședință de lucru

Prefectul Radu Bud a participat luni la reuniunea bilaterală în domeniul infrastructurii rutiere dintre România și Ungaria, care a avut loc în Oradea. În cadrul ședinței grupului de lucru româno-ungar pentru conectarea autostrăzilor s-au discutat proiectele de infrastructură de la granița româno-maghiară. Ulterior a avut loc o inspecție în teren, la noul punct de trecere al frontierei din Nagykereki.

Din delegația maghiară, condusă de șeful Departamentului de Dezvoltare a Infrastructurii Rutiere din cadrul Ministerului Inovației și Tehnologiei, Zsolt Thoroczkay, au făcut parte reprezentanți ai autorităților naționale și regionale, precum și ai autorităților rutiere și companiilor de resort din Ungaria.

Delegația din partea română a fost condusă de directorul general adjunct al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Barbier Ovidiu Marian, care a fost însoțit de omologii români ai delegației maghiare. Pe lângă specialiști, au fost prezenți reprezentanți ai Poliției din România și Ungaria, ai Poliției de Frontieră din cele două state și din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Drum expres, inaugurat la finele anului 2023

Unul dintre subiectele ședinței a fost prezentarea stadiului implementării Drumului Expres Satu Mare – Oar (Csenger), finanțat din fonduri europene, pentru care urmează să fie semnat contractul de elaborare a studiului de fezabilitate si proiect tehnic.

În intervenția sa, prefectul Radu Bud a cerut celor două delegații ca lucrările la Drumul Expres Satu Mare – Oar, respectiv Csenger – M4 să fie sincronizate astfel încât până la finele anului 2023 această arteră deosebit de importantă pentru județul Satu Mare să fie încheiată.

Alte subiecte discutate

Ședința de lucru a demarat cu prezentarea stadiului de implementare al sectorului 3C3 din Autostrada A3 (Autostrada Transilvania, București-Borș), care este finalizat în proporție de 99%, în avans cu o lună față de termenul estimat și urmează să fie predată în următoarele două săptămâni.

Reprezentanții CNAIR au menționat că în ultima lună au fost încheiate încă două contracte pentru două sectoare din A3, respectiv Biharia-Chiribiș și Poarta Sălajului-Zimbor. De asemenea, alți 45 de kilometri de autostradă sunt în stadiu avansat al procedurii de achiziție publică și pentru încă 50 de kilometri vor fi demarate procedurile de licitație până la finalul lunii iulie. Reprezentanții CNAIR au declarat că se urmărește ca întreg aliniamentul Autostrăzii Transilvania, finanțat din fonduri europene, să se afle în execuție în anul 2021.

Partea maghiară a prezentat stadiul lucrărilor pe sectorul Autostrăzii M4 Budapesta-Nagykereki, care se conectează cu Autostrada A3 la granița cu România, precizând că pentru sectorul respectiv a fost demarată procedura de predare.

Discuțiile au continuat cu chestiuni privind funcționalitatea punctului de trecere al frontierei la interconectarea autostrăzilor A3 și M4, care a fost stabilit între localitățile Borș și Nagykereki. S-a menționat că punctul de trecere va beneficia de dotări moderne și că în acest moment se lucrează la baza contractuală a acordului bilateral de deschidere a noului punct de trecere al frontierei între România și Ungaria.

Delegația română a anunțat intenția de a depune o solicitare oficială către autoritățile maghiare privind comercializarea de vignete la punctul de trecere al frontierei din Nagykereki. Partea română a solicitat, de asemenea, ca punctele de trecere ale frontierei Borș și Nagykereki să funcționeze simultan, până la finalizarea bretelei care va lega Autostrada A3 de Centura Ocolitoare Oradea, pentru a nu crea aglomerări în trafic.

Următorul punct a adus în discuție prezentarea succintă a implementării Drumului Express M49 din Ungaria și care se va conecta cu Autostrada A3 în județul Sălaj, partea maghiară anunțând că a fost stabilită o întâlnire dedicată acestui proiect.

Finalul ședinței a fost marcat de intervenția prefectului județului Bihor, Dumitru Țiplea, referitoare la un termen estimativ de deschidere a punctului de frontieră, respectiv inaugurare a proiectului. Cele două părți au menționat că din punct de vedere tehnic lucrările sunt în stadiu precursor recepției, iar în perioada următoare se vor efectua demersuri la nivel guvernamental în vederea completării tratatelor bilaterale cu privire la punctele de trecere ale frontierei.

Delegația maghiară a propus ca următoarea întâlnire a grupului de lucru să aibă loc în Ungaria, în luna octombrie, sub rezerva posibilității decalării acesteia în funcție de evoluția pandemiei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Moment solemn cu ocazia Zilei Imnului Național la Carei

Direcția de Cultură a Municipiului Carei organizează miercuri, 29 iulie 2020, de la ora 10.00, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din Municipiul...

Zilele Porților deschise Seva Sana -Manufactura de sănătate& Retreat

În urmă cu un an de zile am hotărât să lăsăm deoparte viața urbană agitată și ne-am făcut curaj să trăim în mijlocul naturii,...

Cămin Cultural modren în Stana şi Soconzel

La mijlocul lunii Iunie au inceput lucrarile de modernizare, reparaţii a căminului cultural Soconzel, constand în demontarea scenei vechi din lemn, gresierea sălii, modernizarea...

Facilități la plata taxei de școlarizare pentru anul I la Universitatea Vasile Goldiș

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad pune la dispoziția candidaților numeroase facilități la plata taxei de școlarizare pentru anul I de studii dar...

Captură impresionantă de țigări de contrabandă

Polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Satu Mare au descoperit și confiscat în urma unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în...