Noile condiții de acces a cetățenilor români în cele mai solicitate destinații, analizate

Prefectul Radu Bud a analizat, în cadrul ședinței săptămânale cu șefii structurilor M.A.I., noile condiții de acces a cetățenilor români în cele mai solicitate destinații, precum Grecia, Austria, Ungaria, zone în care este necesară prezentarea unui test COVID-19 recent. Detaliile privind condițiile de acces la fiecare dintre țările de destinație pot fi găsite pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, la secțiunea ”Condiții de călătorie”. De asemenea, în 25 iulie, Institutul Național de Sănătate Publică a actualizat lista statelor cu risc epidemiologic ridicat.

Prefectul Radu Bud recomandă sătmărenilor care aleg să își petreacă concediile de odihnă în destinații turistice aglomerate ca, la revenirea din concediu, să se izoleze la domiciliu pentru o perioadă de șapte zile, după care să efectueze un test de tip PCR înainte de a se reîntoarce la locul de muncă pentru a preveni o eventuală propagare a virusului SARS-CoV-2 în comunitate.

În cadrul ședinței s-au discutat detalii privind organizarea manifestărilor dedicate Zilei Imnului Național al României care vor avea loc în 29 iulie, pe platoul din Piața 25 Octombrie, începând cu ora 12,00.

Conform HG nr. 576 din 22 iulie 2020 pentru aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, ne aflăm în debutul calendarului electoral, respectiv în etapa de numerotare și delimitare a circumscripțiilor electorale.

La finalul ședinței, membrii Grupului de coordonare a acțiunilor de control pentru prevenirea răspândirii COVID-19 au stabilit programul acțiunilor pentru săptămâna curentă.

Florin Dura

POLITIC

SATU MARE – MACHETE, PROMISIUNI ȘI DEZAMĂGIRI – SOLUȚIILE UNUI TÂNĂR CANDIDAT GEORGE HOTCA, PMP Satu Mare, candidat pentru funcția de consilier local

Dincolo de machete și idei pompoase, Satu Mare are nevoie urgent de implementarea unor idei fezabile și practice. Fiecare an pe care administrația locală îl...

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

FOTOGALERIE. Oamenii din Vetiș și Doba extrem de bucuroși de prezența candidaților PSD

Radu Roca, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare candidații PSD la Consiliul Județean pentru postul de consilieri, Ionut Oneț,...

Latest Posts

Simțim împrăștierea națiunii!

Cu toții suntem părtași la această mare nenorocire - pandemia Covid-19, atât de periculoasă prin efectele ei dezastruoase. Un dușman nevăzut și atât de...

Echipa ALDE la Satu Mare, formată din persoane determinate să facă o schimbare în bine

Echipa ALDE, a candidatului Dr. Cosmin Rațiu pentru Primărie și a candidaților pentru Consiliul Local este una determinată să producă o schimbare în bine. ”De...

Adrian Ștef: “Prioritățile mele sunt dezvoltarea agriculturii și a economiei județului, pentru a crea locuri de muncă bine plătite”

În mandatul meu anterior la conducerea județului, am fost unul dintre cei mai mari susținători ai producătorilor agricoli sătmăreni, iar un sprijin concret l-am...

PSD Carei vă propune o echipă care îmbină perfect tinerețea, experiența și competența

PSD Carei vă propune o echipă care îmbină perfect tinerețea, experiența și competența. În data de 27 septembrie vă invităm să votați Partidul Social...

ULTIMELE ȘTIRI

Iosif Doboș, primarul potrivit pentru comuna Pișcolt

Dragi consăteni! De mai bine de 12 ani am asigurat pentru copiii nostri conditii sa invete cum in putine comune din judet s-au asigurat. Le-am...