Obligativitatea comunicării locurilor de muncă vacante sau nou create de către agenții economici

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, reamintește agenților economici că au obligația de a comunica toate locurile de muncă vacante existente în unitate sau cele noi create.

Astfel potrivit art.10 ali.(1) din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea locurilor de muncă, angajatorii trebuie să anunțe agențiile pentru ocuparea forței de muncă.

De asemenea, angajatorii au obligația să comunice agenției pentru ocuparea forței de muncă, din raza căreia își desfășoară activitatea, ocuparea locurilor de muncă vacante, care au fost comunicate conform alin. (1) al art.10, în termen de o zi de la data ocupării acestora.

Angajatorii care au încadrat în muncă persoane din rândul beneficiarilor de indemnizație de șomaj au obligația de a anunța în termen de 3 zile agențiile pentru ocuparea forței de muncă la care aceștia au fost înregistrați, conform art.41 ali.(2) din Legea nr.76/2002.

POLITIC

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

FOTOGALERIE. Oamenii din Vetiș și Doba extrem de bucuroși de prezența candidaților PSD

Radu Roca, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare candidații PSD la Consiliul Județean pentru postul de consilieri, Ionut Oneț,...

FOTO. O nouă zi, un alt cartier pentru echipa PSD: Carparti1.

Președintele organizației municipale PSD- senatorul Gabriel Les, candidații la Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Cristina Ilieș, Tavi Ardelean, Ciprian Tișea, Ciprian Craciun, Ionuț...

FOTOGALERIE. Candidații PSD de la județ, activi și apreciați în municipiul Satu Mare

Candidatul PSD la șefia Consiliului Județean, Radu Roca, împreună cu candidatul PSD la postul de consilier județean, Cătălin Filip, și echipa de campanie, au...

Latest Posts

PANDEMIE. 11 CAZURI NOI la Satu Mare. A fost raportat și un DECES

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Satu Mare au fost raportate 11 cazuri noi de COVID-19. Astfel că, în prezent, numărul totalal...

ULTIMELE ȘTIRI