Sancțiuni în trafic pentru menținerea climatului de siguranță

Sancțiuni în trafic pentru menținerea climatului de siguranță

 Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 22 iulie, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale.

 Astfel, la data de 22 iulie, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 41 400 de lei.

Totodată polițiștii rutieri au procedat la reținerea a 8 permise de conducere, dintre care:


  • 2 conducători auto au fost filmați și înregistrați de aparatul radar depășind viteza maximă legală admisă cu peste 50 km/h, față de aceștia fiind dispusă suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile

  • un conducător auto nu a oprit la culoarea roșie a semaforului

  • 2 conducători auto nu au acordat prioritate de trecere pietonilor

  • 3 alte cauze


 

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Ziua Nationala a Contabilului Roman
CLEAN MAX S.R.L
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat lansare OVIPROJEKT
Ovibest SRL
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand