VIDEO/FOTO. CAPTURĂ IMPRESIONANTĂ LA VAMĂ. 23 de cetățeni din Siria, Palestina și Egipt, descoperiți într-o autoutilitară

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat douăzeci și trei de cetățeni din Siria, Palestina și Egipt, care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria. Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru trafic de migranţi și urmează a fi prezentat în fata instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În data de 2 iulie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență, în urma căreia au observat pe sensul de ieșire din țară, înainte de a ajunge la controlul de frontieră, o autoutilitară, înmatriculată în România. Mijlocul de transport era condus de C.V., în vârstă de 31 de ani, din județul Hunedoara.

În baza analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit  asupra mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, în compartimentul de marfă, douăzeci și trei de cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul S.T.P.F. Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor.

Cu ocazia primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul era format din 22 de bărbați și o femeie, din care 12 erau cetățeni din Siria, 7 din  Palestina și 4 din Egipt, având vârste cuprinse între 20 şi 42 de ani. La cercetări, persoanele în cauză au declarat că  intenţionau să ajungă în Germania, Austria, respectiv Suedia.  În urma cercetărilor s-a stabilit ca cei în cauză au mai fost depistaţi de către polițiștii de frontieră sătmăreni, în urmă cu câteva zile, când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În cauză, se efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, cetățenii au fost conduși la Centru Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Șomcuta Mare.

Șoferul autoutilitarei este cercetat pentru trafic de migranți,  fiind reținut pentru 24 de ore şi urmând a fi prezentat de procurorul de caz  în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Autoutilitara, în valoare de 30.000 de lei, folosită la transportul persoanelor, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Atenție la neatenție!

Liberalizarea prețurilor de pe piața energiei a tulburat apele pentru marea majoritate a populației. Asta din cauza faptului că oamenii s-au trezit acum cu...

Continuă procesul de dezinstituționalizare a centrelor rezidențiale

Consiliul Județean Satu Mare și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare continuă procesul de dezinstituționalizare a centrelor rezidențiale care...

Stimulente financiare personalului medical și de specialitate aflat în linia întâi în lupta cu noul coronavirus

Consiliul Județean Satu Mare acordă stimulente financiare personalului medical și de specialitate aflat în linia întâi în lupta cu noul coronavirus. În ultima ședință...

Performanță ! Sătmăreanca GEORGIANA LUNG, absolventă a Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, viitor medic militar. A fost admisă a șasea la Institutul Medico Militar...

Într-o postare publicată în mediul online, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a dorit să arate lumii întregi performanța deosebită de care o...

Elevii care iau 10 la bac intră gratuit la Untold și Neversea în 2021!

Organizatorii festivalurilor UNTOLD și Neversea continuă și în acest an campania ,,BAC DE 10”. Este o campanie care își dorește, în fiecare an, să...