Accident între un microbuz și un autoturism



Un accident de circulație s-a produs ieri după-masă, marți, 4 august, pe Drumul Național 19, spre localitatea Dindeștiu Mic, județul Satu Mare. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, evenimentul rutier a fost produs de un tânăr șofer din Piatra Neamț, care a efectuat o depășire neregulamentară. Pompierii au activat Planul Roșu de intervenție.

”Din primele date se pare că șoferul, de 25 de ani, din Piatra Neamț, al autoturismului, ar fi efectuat o depășire neregulamentară și ar fi intrat în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat, de 38 de ani, din Valea lui Mihai, care a efectuat un viraj la stânga, regulamentar, de pe DN19, spre localitatea Dindeștiu Mic. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Șoferul de 25 de ani va primi o sancțiune contravențională și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru 60 de zile”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Satu Mare.

La fața locului s-au deplasat echipajele Detașamentului Carei cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor, un autoturism cu un ofițer.
Până la sosirea pompierilor, toate victimele au reușit să se autoevacueze. Șapte persoane au fost implicate, dintre care doar una a fost rănită. Aceasta din urmă a refuzat transportul la spital. Planul roșu a fost dezactivat la ora 15:46.



POLITIC

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

FOTOGALERIE. Oamenii din Vetiș și Doba extrem de bucuroși de prezența candidaților PSD

Radu Roca, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare candidații PSD la Consiliul Județean pentru postul de consilieri, Ionut Oneț,...

FOTO. O nouă zi, un alt cartier pentru echipa PSD: Carparti1.

Președintele organizației municipale PSD- senatorul Gabriel Les, candidații la Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Cristina Ilieș, Tavi Ardelean, Ciprian Tișea, Ciprian Craciun, Ionuț...

Latest Posts

Claudiu Tămășan, candidat la Consiliul Județean: ”Eu sunt tânărul care a crezut și continuă să creadă că și la noi, acasă, se poate!”

Claudiu Tămășan este unul dintre cei mai tineri candidați la Consiliul Județean Satu Mare, din partea partidului ALDE. Are 28 de ani și este...

Câteva motive pentru care să alegi un ulei CBD capsule de calitate!

Potrivit domeniului medical, capsulele sunt o formă solidă și precisă de a administra o doză anume. Întrucât extractul sau uleiul de canabis nu poate...

Adi Kozma a participat la ultramaratonul de 100 de kilometric, prilej cu care a strâns bani pentru copiii bolnavi de autism

Faptul că mai există printre noi oameni pentru care ajutorarea semenilor este un mod de viaţă ne face să credem că încă mai este...

Dăliana Lazăr, candidat ALDE pentru Consiliul Județean Satu Mare: ”Lupt pentru dezvoltarea egală a comunităților locale din toate regiunile județului”!

Una dintre cele mai agreabile prezențe în Consiliul Județean Satu Mare, Dăliana Lazăr, candidează pentru un nou mandat în forul de conducere al județului...

ULTIMELE ȘTIRI

Claudiu Tămășan, candidat la Consiliul Județean: ”Eu sunt tânărul care a crezut și continuă să creadă că și la noi, acasă, se poate!”

Claudiu Tămășan este unul dintre cei mai tineri candidați la Consiliul Județean Satu Mare, din partea partidului ALDE. Are 28 de ani și este...

Câteva motive pentru care să alegi un ulei CBD capsule de calitate!

Potrivit domeniului medical, capsulele sunt o formă solidă și precisă de a administra o doză anume. Întrucât extractul sau uleiul de canabis nu poate...

Adi Kozma a participat la ultramaratonul de 100 de kilometric, prilej cu care a strâns bani pentru copiii bolnavi de autism

Faptul că mai există printre noi oameni pentru care ajutorarea semenilor este un mod de viaţă ne face să credem că încă mai este...

Claudiu Sulea – candidat ALDE la Consiliul Local Satu Mare

Licențiat în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un Masterat în Politici Administrative, având o experiență vastă atât în sectorul privat, cât și în...

Disputele electorale și interesele comunităților

Campania electorală pentru alegerile locale nu este lipsită de tot felul de acuzații, uneori nefondate, ce-i drept mai timide, care au ca ,,țintă” influențarea,...