Dragi români mare atenție dacă mergeți în Germania!



Sursa foto: https://images.app.goo.gl/bVW3VpvMRmGjc6tj9

Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul serii zilei de 7 august, autoritățile Republicii Federale Germania au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul german ca urmare a actualizării listei „zonelor de risc“.

Urmare a noilor decizii adoptate, șapte județe din România: Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş au fost incluse pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 7 august.

Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista „zonelor de risc“ trebuie să prezinte un test negativ COVID-19,  efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecția cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania.

Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, autoritățile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura auto-izolarii la domiciliu. Indiferent de opțiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc.

Masura auto-izolarii la domiciul nu se va aplica celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48  de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania. În schimb, daca testul este efectuat la momentul sosirii in Germania, se va dispune masura auto-izolarii pana la primirea rezultatului testului.

De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o “zonă de risc” (inclusiv din cele șapte județe menționate) sunt obligate să completeze un formular de localizare.



POLITIC

VIDEO. LIDERUL PSD SATU MARE: „80.000 de pensionari sătmăreni primesc pensii tăiate cu 26%” de Guvernul Iohannis-Orban”

Președintele Executiv interimar al PSD SATU MARE a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că este trist pentru cei 80.000 de pensionari...

DOREL COICA: ”Fiecare zonă este importantă pentru noi, și dialogul este esențial”

Candidatul PSD la Primăria municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a declarat că pentru el și pentru echipa sa, fiecare zonă a orașului este importantă. ”Așa...

ADRIAN ȘTEF: ”Producătorii sătmăreni au nevoi de centre pentru predarea produselor”

Candidatul ALDE la președinția Consiliului Județean, Adrian Ștef, a declarat că una dintre prioritățile lui pentru viitorul mandat este înființarea de centre de preluare...

ADRIAN ALBU: ”Un primar bun trebuie să aibă în primul rând o viziune și în al doilea rând o echipă de profesioniști”

Candidatul PNL la Primăria municipiului Satu Mare, Adrian Albu, este de părere că Sătmarul trebuie să aibă un primar cu viziune și să aibă...

Latest Posts

Programul de dezvoltare a județului Satu Mare în viziunea candidatului ALDE pentru președinția Consiliului Județean, Adrian Ștef

Cel mai complet program cu care se prezintă un candidat în fața alegătorilor în această campanie electorală este, de departe, cel al candidatului ALDE...

Dorel Coica, prezent printre sătmăreni

Ieri, joi, 17.09.2020, echipa PSD a municipiului Satu Mare a fost la pas în cartierul Carpați II împreună cu candidatul la Primăria...

Un nou tur de forță al candidatului PSD la președinția Consiliului Județean

Radu Roca, candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Satu Mare, împreună cu candidații PSD la Consiliul Județean Nicolae Avorniciți, Filip Cătălin, Mirela Suciu și...

Adrian Ștef, un codrean printre codreni

Candidatul ALDE la președinția Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, s-a aflat ieri în mijlocul codrenilor din comuna Homoroade. Cu o zi înainte, Adrian Ștef...

ULTIMELE ȘTIRI

Programul de dezvoltare a județului Satu Mare în viziunea candidatului ALDE pentru președinția Consiliului Județean, Adrian Ștef

Cel mai complet program cu care se prezintă un candidat în fața alegătorilor în această campanie electorală este, de departe, cel al candidatului ALDE...

Un nou tur de forță al candidatului PSD la președinția Consiliului Județean

Radu Roca, candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Satu Mare, împreună cu candidații PSD la Consiliul Județean Nicolae Avorniciți, Filip Cătălin, Mirela Suciu și...

Adrian Ștef, un codrean printre codreni

Candidatul ALDE la președinția Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, s-a aflat ieri în mijlocul codrenilor din comuna Homoroade. Cu o zi înainte, Adrian Ștef...

Cosmin Rațiu vrea să le ofere tinerilor sătmăreni o șansă să se întoarcă acasă

Tinerii sătmăreni pleacă să studieze în marile centre universitare din țară, însă oricât ar fi ei de atașați de orașul lor natal, acesta nu...

Aurelia Fedorca se îndreaptă cu încredere spre un nou mandat

Echipa PSD Negrești-Oaș este primită cu deschidere, apreciere și bucurie de negreșteni. Aurelia Fedorca reușește să țină echipa unită pentru a...