More

    Abuz în serviciu al șefei de Stare Civilă Tășnad, Petrușe Ioana Florina

    Am trăit să o vedem și pe-asta în anul 2020 când angajații de la stat deși câștigă regește – cazul și cucoanei din imagine, care câștigă conform declarației de avere, anual, în mână 37.000 lei, adică după matematica simplă 3083 lei lunar – se comportă mizerabil cu cei care îndrăznesc să treacă pragul serviciului pe care doamna îl “păstorește” după bunul ei plac și după toanele ei. Spunem asta având în vedere că “tovarășa” are salariu de la statul român, stat la care cetățenii acestei țări “cotizează” lunar pentru ca astfel de persoane care ar trebui să fie în slujba lor să își bată joc de ei, să îi amenințe și să țipe în funcție de toanele ei.

    Întâmpinați cu nervi și amenințări
    Vineri de dimineață, în jurul orei 10:00, s-a prezentat la Primăria Tășnad – Serviciul de Stare Civilă, Govor Răzvan, directorul general al trustului nostru de presă, împreună cu tatăl său, Mircea Govor, managerul trustului de presă și cel fără de care Primăria Tășnad nu avea sediul în care se află azi instituția și nici doamna Petrușe Ioana nu avea unde să fie șefă. Aceștia au mers la Tășnad pentru a-i face domnului Govor Mircea flotant la Supuru de Sus, loc unde acesta stă de anul acesta.

    “Am fost la Tășnad pentru a da o declarație de primire în spațiu a părinților mei Govor Mircea și Govor Felicia în casa pe care o am în Supuru de Sus, lângă casa bunicilor mei, deoarece părinții mei de la începutul epidemiei de Coronavirus au stat mai mult acolo. Fapt cunoscut de toată lumea, mai mult, colegii noștri Florin Mureșan și Vlad Crasnai au făcut în luna august a acestui an o emisiune cu tata de acolo în care acesta spunea clar că s-a mutat la Supuru de Sus și că face zilnic “naveta” la Satu Mare la noi la redacție. În acea emisiune a și prezentat motivele pentru care a luat această decizie. De altfel, emisiunea este și pe Facebook-ul Nord Vest TV și o invit pe doamna Petrușe Ioana să o urmărească, poate după aceea se va trezi la realitate și va înceta să privească lumea de parcă am fi toți infractori. Am ajuns la Serviciul de Stare Civilă, le-am spus ce dorim și acolo era o doamnă căreia nu i-am reținut numele, foarte amabilă, ne-a zis ok sigur se poate să facem flotant, dar trebuie să vorbim cu șefa dumneaei că pe perioada campaniei electorale doar dumneai poate prelua astfel de cereri. Deja mi-am dat seama cum va decurge totul, dar sincer mă așteptăm la o minciună frumoasă, făcută cu tact, nu la cineva care mai avea un pic și spărgea tot pe acolo. A venit doamna Petrușe cu o falcă în cer și cu una în pământ iritată de “curajul” nostru de a o deranja, de cum am venit, înainte să îi spunem ce vrem exact, ne-a explicat clar că dacă ne gândim la flotant ea va trimite poliția la noi și că nu ne va aproba acest lucru mai repede de 30 zile. Am zis ok, să se uite peste acte și dacă sunt în regulă să ne dea declarațiile să le completăm. Am luat declarațiile, ne-a dat actele, dar pe același ton amenințător ne-a zis că ea va anunța poliția. Nu am înțeles ce legătură are poliția cu asta, am dat niște telefoane să înțeleg ce doamne se întâmplă, am înțeles care este procedura pe perioada campaniei, am zis ok hai să completăm că e clar, va merge poliția la Supuru de Sus, va constata că ai mei chiar stau acolo și asta e. În timp ce completam actele a mai mers un domn să ceară același lucru, dar în Chisău, comuna Săuca, aceeași treabă, merge omul zice ce vrea, doamna de la ghișeu trebuie să o cheme pe șefa de serviciu, aceasta vine precum furtuna, urlă, la fel poliție, amenințări… îl sperie pe săracul om, care nu înțelegea ce a făcut de vine poliția și acesta pleacă fără să mai facă hârtiile pentru care a venit. Sincer, în acel moment m-am enervat că mi-am dat seama de scenariul care se joacă cu toată lumea care merge acolo. Am terminat de completat hârtiile și am mers la ghișeu. Aici ni s-a spus că doar doamna Petrușe poate să preia actele, dar că nu poate veni pentru că e ocupată cu șeful poliției cu care are o discuție pe problemele acestea. Atunci sincer m-am enervat și eu. Pe mine nu prea mă impresionează nici astfel de talente și nici șeful poliției de oriunde ar fi, că eu nu sunt infractor și că la viața mea de câte abuzuri împotriva mea și a familiei am avut parte chiar mă lasă rece șeful poliției din Tășnad.

    Trecem peste asta, continuăm cu întâmplarea … după câteva minute într-adevăr iese un domn de la birouri, posibil să fi fost șeful poliției din Tășnad, sincer nu îl cunosc, plus că omul avea mască, vine doamna Petrușe cu aceeași poveste poliție și vorbe ieftine, vrem să depunem actele, ne zice că între 2-30 zile se va face flotantul. Am întrebat de ce? că normal ar fi în aceeași zi. Iar povestea cu poliția, ok, dar că nu poate să ne dea buletinele decât atunci când se aprobă flotantul. Întreb cum 30 de zile, ea zice că da. Întreb puțin iritat, recunosc, deja de discuția și întâmplările avute. Cum să rămână tata fără buletin având în vedere că el conduce, îi trebuie pentru muncă buletinul în deplasări prin țară, merge cu avionul la București, plus că vin alegerile. Atunci am zis ok, i-am făcut doamnei poza, lucru care a enervat-o maxim, am luat actele și i-am spus doamnei să îi fie rușine pentru bătaia de joc la care am fost supuși și i-am spus că ăsta este un abuz în serviciu al ei. Mi-a zis să las actele că ea vrea să le preia, i-am zis că nu, că eu nu vreau să stau să mai vorbesc cu așa o nesimțită, ne-a zis că dacă nu ne convine să plecăm să ne plângem la primar și că dacă nu plecăm acum, cheamă poliția. Atunci chiar m-am enervat când am auzit iar a o mia oară de poliție. Am plecat direct către cabinetul primarului. Doar că spre norocul doamnei Petrușe acesta nu era acolo, dar oricum l-am sunat să îi spun ce fel de persoane lucrează la dumnealui în primărie și de tratamentul primit. Acesta, amabil, mi-a zis să stau 30 minute și că vine dumnealui și lucrurile se vor schimba. I-am mulțumit, dar i-am zis că și așa mi-am pierdut timpul suficient și m-am enervat destul cu doamna Petrușe, că nu îl mai aștept și voi pleca.

    Cum am ajuns lângă mașină m-am întâlnit cu domnul care și-a cerut flotantul în Chisău, comuna Săuca, care mi-a zis că am dreptate că sunt nervos deoarece și el este la fel, are o vârstă mult mai mare ca a mea și că dumnealui așa ceva nu a mai pățit și așa un angajat al statului nesimțit și obraznic nu a mai întâlnit. Mi-a dat numărul dânsului de telefon, numele și mi-a zis că dacă vreau să iau vreo măsura împotriva doamnei să îl anunț că dumnealui mă urmează”, a declarat, pentru Gazeta de Nord-Vest, Răzvan Govor.

    Ce zice Ministerul Afacerilor Interne în astfel de situații?
    În 7 septembrie, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a susținut o declarație de presă la sediul MAI. Redăm mai jos textul integral al declarației:

    “V-am invitat astăzi aici pentru a vă prezenta o serie de măsuri cu privire la cererile privind stabilirea reşedinţei, care au intrat în vigoare începând din această lună.

    Direcția de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a introdus noi măsuri de verificare suplimentară pentru adresele unde se constată un număr mai mare de cereri pentru stabilirea reședinței. Acestea au fost transmise și către Serviciile de Evidență a Persoanelor din teritoriu pentru a fi aplicate.

    Astfel, în toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor.

    Solicitantul va declara pe propria răspundere scopul/motivul stabilirii reşedinţei. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor.

    În practică, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor se vor efectua următoarele activităţi:

    Se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă.

    Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin 2 menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.

    În situaţia în care, din verificările efectuate de către polițiști rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse.

    Aceste verificări vor fi dispuse şi în situaţia în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeaşi adresă/adrese distincte.

    Practic, se vor avea în vedere şi cazurile în care cererile s-au depus, succesiv, la intervale relativ scurte de timp, pentru aceeaşi adresă.

    Prin „număr mare de solicitări” se înţelege un număr care depăşeşte media zilnică, săptămânală sau lunară.

    Prin aceste măsuri se pot monitoriza îndeplinirea condițiilor necesare pentru acordarea vizelor de reședință pentru cetățenii cu drept de vot și verificarea legalității acestora, în cazul constatării unei evoluții semnificative a numărului de persoane care își stabilesc reședința într-o anumită circumscripție electorală.

    Aceste demersuri se circumscriu Planului General de Măsuri aprobat de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, pentru buna desfășurare a alegerilor locale din 27 septembrie.

    Ministerul Afacerilor Interne va lua toate măsurile din competență pentru desfășurarea unui proces electoral corect, legal și echidistant față de toți competitorii politici.”

    Așadar, doamna Petrușe cam încalcă legea!
    În urma materialului de sus vizavi de măsurile Ministerului Afacerilor Interne este clar că doamna Petrușe Ioana a făcut un abuz în serviciu grosolan, trebuia să elibereze buletinul și să acorde flotantul domnului Govor și soției acestuia deoarece la adresă figurau doar 2 persoane cu domiciliul acolo. Iar amenințările cu poliția nu au nici un temei legal, sunt doar un mod de a speria oamenii deoarece poliția nu poate lua nici o măsură împotriva celor care doresc flotant chiar dacă aceștia ar minți, tot ce poate face poliția este să trimită un răspuns că acei oameni nu locuiesc acolo și astfel cererile lor vor fi respinse. Așadar, nici o măsură, nici măcar o amărâtă de amendă … nimic.

    Ce zice codul penal vizavi de abuzul în serviciu și neglijența în serviciu?
    PARTEA SPECIALĂ – Infracțiuni de corupție și de serviciu –
    CAPITOLUL II
    Infracțiuni de serviciu

    Art. 297. –
    (1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
    (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.

    Neglijența în serviciu
    Art. 298. –
    Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
    De ce amenință Petrușe cu poliția? De ce șeful poliției în timpul programului se plimba la cafea la doamna Petrușe? De ce șeful IPJ Satu Mare nu își verifică subordonații?

    Am fost curioși să vedem de unde “pasiunea aceasta nebună“ a doamnei Petrușe pentru poliție și de ce are curajul să amenințe oamenii cu această instituție? Foarte simplu, soțul acesteia, Petrușe Marius, lucrează la IPJ Satu Mare. Suntem curioși să aflăm de la domnul Stan Sorin printr-un răspuns oficial ce căuta șeful Poliției Tășnad, la ora 10:00 dimineața, în biroul șefei de Stare Civilă? Avea ceva oficial de făcut, a mers la o cafea, o curta pe doamna șefă, a mers să sperie lumea sau ce a făcut? Nu de alta, dar în ultimul timp în județ se întâmplă tot felul de evenimente ciudate, de la crime, la accidente produse de polițiști și a căror rapoarte nu sunt finalizate sau făcute publice, iar acum o duduie se folosește de numele șefului poliției din Tășnad pentru a speria oamenii! Mai mult, copiii unui deputat fac scandal prin localuri publice și bat oamenii și nici de asta nu tare am auzit sau citit în buletinele de presă ale poliției, nici de accidentul fiului aceluiași deputat care a fost rapid mușamalizat datorită faptului că mămica lucrează în cadrul IPJ Satu Mare. Vorba aia… țara arde și baba se piaptănă. Nu tare ni se pare în regulă și l-am ruga pe Sorin Stan să verifice odată ce fac subordonații dumnealui! Și de unde atâta tupeu pe unii?!

    Doamna șefă mai încalcă o dată în plus legea! Nu poartă corect masca!
    După cum bine se vede în poza făcută vineri doamnei șefe, aceasta nu poartă masca potrivit legii și ar trebui sancționată cu amendă între 500 și 2500 lei.

    Conform Legii 55/2020 secțiunea 2 domeniul sănătate Articolul 13:

    Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui:

    a) obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă; Sancționarea pentru nepurtarea măștii sau nepurtarea corespunzătoare a măștii este între 500 și 2500 lei. Acum suntem curioși dacă șeful poliției Tășnad chiar respectă legea și este corect și în urma materialului și a pozei va lua măsuri legale necesare împotriva doamnei Petrușe pentru nepurtarea corectă a măștii în instituție !

    Cristian Stan

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE