Adrian Ștef: ”Totul pentru sănătatea sătmărenilor și protecție socială pentru cei mai vulnerabili dintre noi”

Sătmărenii știu că în mandatul meu anterior la conducerea Consiliului Județean am fost un mare susținător al sportului, dovadă fiind faptul că am reușit nu doar să refacem vechea echipă fanion a județului, Olimpia Satu Mare, dar chiar s-o calificăm în Liga a II-a a Campionatului Național de Fotbal.

Din păcate, în ultimii ani și acest vis a fost spulberat, dar cred cu tărie că județul Satu Mare poate să aibă din nou o echipă competitivă, indiferent cum se va numi, iar pentru aceasta voi milita în următorul mandat, în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal.

În același timp, nu voi uita nici susținerea și finanțarea altor ramuri ale sportului de performanță, dar și a sportului de masă și sportului școlar, acestea fiind indispensabile unei vieți sănătoase, domeniu căruia i-am acordat, de asemenea, mare atenție în mandatul anterior, iar acum, în instituțiile spitalicești aflate în administrarea Consiliului Județean Satu Mare am identificat câteva priorități necesare a fi realizate în următorii ani.

Voi demara un program de testare gratuită pentru depistarea cancerului la sân (screening mamar), concomitent cu susținerea programelor naționale de sănătate (HIV, TBC, DIABET, etc.).

Voi duce la bun sfârșit lucrările de construcție la un nou corp de clădire a Spitalului Județean Satu Mare, realizat printr-un proiect european transfrontalier și vom crea în vecinătatea Oncologiei o unitate de Radioterapie și un centru de recuperare balneofizioterapeutică. De asemenea, vom înființa o secție de neuropsihiatrie infantilă și mai multe centre medico-sociale în toate regiunile județului.

Nu voi uita nici programele sociale derulate prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean.

Credem că este nevoie de restructurarea centrelor de îngrijire și asistență până la un număr de 50 de beneficiari, construirea unor locuințe sociale pentru cei care au nevoie de acestea și o colaborare mai strânsă, inclusiv prin sprijin financiar, cu ONG-urile care activează în acest domeniu.

Printre prioritățile pe care le voi avea în vedere în următorul mandat vor fi înființarea unei locuințe protejate pentru victimele violenței domestice, a unui centru de primire în regim de urgență a copiilor străzii, a unui nou centru de îngrijire pentru persoane cu dizabilități, precum și a trei case de tip familial.

Una dintre categoriile care are cea mai mare nevoie de protecție socială este cea a vârstnicilor. Ocrotirea părinților și bunicilor este datoria noastră sfântă, pentru ca ei să se poată bucura în tihnă de anii de pensie după o viață de muncă. De aceea voi continua să sprijin activitatea asociațiilor și fundațiilor care reprezintă persoanele vârstnice, la fel cum am făcut și în primul meu mandat la conducerea Consiliului Județean Satu Mare.

Și pentru a-i ajuta în mod direct, vom oferi consultanță pentru întocmirea dosarului de pensionare celor care au lucrat în baza acordului global, la CAP, IAS sau în condiții deosebite în Grupele I și II de muncă.

Nu doar vârstnicii, dar și majoritatea sătmărenilor își găsesc alinare sufletească în biserici și sprijin în activitățile de natură socială susținute de această instituție de bază a comunității, astfel că nu voi ignora nici în următorul mandat sprijinirea acesteia și finanțarea personalului neclerical.

ULTIMELE ȘTIRI

ALARMĂ!!!. Municipiul Satu Mare se apropie de pragul de îmbolnăviri de 3 la mia de locuitori

Subprefectul Altfatter Tamas a convocat astăzi, 30 octombrie 2020, în ședință de lucru comandanții unităților Ministerului Afacerilor Interne și ai celorlalte structuri implicate în...

Cu mască.. şi fără mască

Începând de joi municipiul Satu Mare ( alături de alte 13 localităţi din judeţ) a intrat în scenariul galben, adică masca de protecţie devine...

Sport și nu numai: A fi, indicativ prezent

Sunt consternat, speriat și intrigat în același timp. Ești expus la tot felul de informații contradictorii. Este cvasi imposibil de a pătrunde în adevărul...

PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ŞI APĂ UZATĂ DIN JUDEȚUL SATU MARE/REGIUNEA NORD-VEST ÎN PERIOADA 2014-2020

Grandiosul proiect al Apaservului a ajuns în faza a a treia, fază în care s-au semnat contractele pentru alte două obiective ale proiectului. Este...

Latest Posts