Au mai rămas doar două zile până la termenul limită de depunere al adeverințelor pentru beneficiarii pensiilor de urmaș

Elevii urmași în vârstă de peste 16 ani, inclusiv, și studenții care sunt beneficiari de pensii de urmaş trebuie să transmită de urgență la instituția noastră dovada continuării studiilor, pentru completarea dosarului de pensie și pentru a primi în continuare acest tip de pensie, conform legii.

Adeverinţa trebuie să fie datată după începerea anului școlar și trebuie să menționeze faptul că, în anul şcolar 2020/2021, aceștia urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii. În cazul imposibilității de a prezenta adeverința în format fizic până la data menționată, se va trimite în format scanat pe adresa de e-mail a instituției: pensii@cjpsm.ro, urmând ca, aceasta să fie trimisă ulterior instituției noastre în original, însoţită de copia actului de identitate, cuponul de pensie sau copie de pe decizia de pensie.
Data limită de depunere a adeverinţei în cazul elevilor este 24 septembrie 2020. În cazul nedepunerii adeverinţei menţionate, pensia de urmaş aferentă lunii octombrie 2020 se reţine de la plată potrivit legii.

De asemenea, urmaşii studenţi în vârstă de până la 26 de ani, într-o primă fază, trebuie să depună, tot până la data de 24 septembrie 2020, declaraţia pe propria răspundere din care să reiasă că în anul universitar 2020/2021 vor urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii. Formularul tipizat de declaraţie se găseşte atât la instituţia noastră cât şi pe site-ul instituţiei, respectiv www.cjpsm.ro. Declarația se va depune/transmite la instituţia noastră însoţită de copia actului de identitate, cuponul de pensie sau copie de pe decizia de pensie.

În cazul nedepunerii declaraţiei pe propria răspundere în sensul continuării studiilor, pensia de urmaş aferentă lunii octombrie va fi reţinută de la plată, potrivit legii. Ulterior, dar nu mai târziu de 20 octombrie 2020, studenții trebuie să transmită prin poștă instituției noastre, adeverinţa din care să rezulte că în anul universitar 2020/2021 urmează o formă de învăţământ superior organizată potrivit legii.

În situaţia neprezentării adeverinţei, prin care se face dovada continuării studiilor până la data de 20.10.2020, pensia de urmaş aferentă lunii noiembrie 2020 va fi reţinută de la plată, iar pensia aferentă lunii octombrie 2020 va fi constituită debit şi va fi recuperată.

ULTIMELE ȘTIRI

”Jos pălăria, Dan Bittman!”

Este mesajul unuia dintre cei mai cunoscuți artiști sătmăreni. Liderul XXL Band, Mircea Deac, este de acord cu afirmațiile colegului Dan Bittman, care a...

ANCHETĂ. Trafic de CARNE VIE în parcările supermarket-urilor din Satu Mare

Un individ a fost condamnat după ce a fost prins într-un flagrant realizat de polițiști și procurori Chiar dacă pentru unii este foarte greu de...

Spectacole-coupé de percuție susținut de Alexandru Anastasiu la Filarmonica Dinu Lipatti

Filarmonica Dinu Lipatti ne invită joi, 29 octombrie, la o nouă provocare. În seria Concertelor Simfonice din stagiunea 2020 - 2021, ne oferă o...

Pe 25 octombrie 1944 armata română elibera ultimul colţ de pământ românesc în Bătălia de la Carei

Pe 25 octombrie 1944 are loc Bătălia de la Carei. Atunci militarii Diviziei a 9-a Infanterie au eliberat ultimul petec de pământ aflat sub...

Latest Posts