More


    INVITAŢIE LA HRAMUL BISERICII “NAŞTEREA MAICII DOMNULUI” DIN CARTIERUL SOARELUI

    =

    Toate bisericile şi mănăstirile închinate Maicii Domnului se bucură de un respect deosebit din partea credincioşilor, care le cercetează cu credinţă puternică şi evlavie profundă. Fecioarei Maria i se acordă o cinstire mai presus decât tuturor Sfinţilor şi cetelor îngereşti, pentru că Ea a fost aleasă şi s-a învrednicit de către Dumnezeu să devină cea mai preţuită maică pământească. Mama lui Iisus Hristos, precum şi a întregului neam creştinesc de pretutindeni, veghează şi asupra creştinilor bisericii ortodoxe cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” din Cartierul Soarelui, Satu Mare, faţă de care fiii ei duhovniceşti dovedesc o dragoste desăvârşită.
    Întrucât marţi, 8 septembrie 2020, prăznuim hramul bisericii noastre, preotul paroh Nastai Coriolan, în numele preoţilor slujitori şi al membrilor Consiliului Parohial, îi invită pe toţi credincioşii sătmăreni să ia parte la Sfânta Liturghie oficiată de către un sobor de preoţi în frunte cu pǎrintele Socolan Ioan, protopopul Sǎtmarului, începând cu ora 10.00.
    Cerul şi pământul se bucură în această zi de Sfântă Mărie Mică, deoarece s-a născut Maica Domnului şi a creştinilor, Maica pământenilor şi Împărăteasa cerului, care este apărătoare, ajutătoare, ocrotitoare, rugătoare şi mijlocitoare între noi şi Fiul Ei.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img