Petrică Sfitlic, primarul potrivit pentru comuna Tarna Mare

Salut, sunt Petrică Sfitlic. Sunt un om simplu, ca tine cel care citești aceste rânduri sau poate ca fratele, ca fiul sau prietenul tău. Sunt un tânăr născut și crescut în comuna Tarna Mare. Format aici, între voi și care și-a dorit să aprofundeze tainele agronomiei luând bacalaureatul în acest domeniu.

Urmând cursurile Liceului Tehnologic “George Barițiu” Livada și ale școlii profesionale din Oradea în confecții înbrăcăminte! Deși nu am urmat ceea ce am terminat în profesională și în liceu, am luat calea străinătății, unde am învățat mai multe meserii, până am ajuns un antreprenor de succes. M-am perfectionat si mi-am completat cunoștințele in domeniul Dezvoltare rurală, puteam alege să mă stabilesc în Portugalia, unde am trăit 15 ani, unde dețineam un parc auto și o viata bine organizata… dar…m-am încăpățânat să mă întorc și am decis împreună cu o echipa de prieteni, care împărtășesc aceleași idealuri, să ne trăim viitorul AICI… ACASĂ! Să demonstrăm că PUTEM! Putem să facem pentru toți ce dorim să facem pentru fiecare!

Am ales sa intru in politica deoarece fac parte dintr-o generație de tineri care își doresc o schimbare.

Partidul Mișcarea Populară este locul unde ma regăsesc și sunt mândru să candidez pentru funcția de primar al comunei Tarna Mare din partea acestui partid, care mi-a dat șansa, în 2018, să candidez și pentru Senatul României!

Totodată, sunt fericit pentru că, în comuna noastră Tarna Mare și în localitățile Valea Seacă și Bocicău, am reușit să am atât susținerea tinerilor, cât și a familiilor lor.
Programul meu este axat pe dezvoltarea tinerilor antreprenori, sprijinirea investitiilor acestora prin asigurarea unei infrastructuri finantate de către autoritatea locală spre zonele de interes economic, promovarea turismului în zona noastră, deschiderea punctului de frontiera – proiectul a fost inițiat din 2004 și s-a cam uitat de el se pare, deschiderea unor mici sau mari fabrici în comuna noastră, atrăgând investitori în zonă, mai multe locuri de muncă acasă, înseamnă repopularea și prosperarea comunei, deschiderea unui modul universitar tehnic in domeniul agriculturii si zootehniei, pentru ca tinerii să se poată forma la un nivel inalt acasă la ei și să poată fi cooptati simultan in munca sau in coordonarea propriilor afaceri.

O atentie sporită dorim să o acordăm copiilor, indiferent de vârstă prin asigurarea unor baze sportive (utilizabile si de catre parinti, bineinteles) si a unei echipe de fotbal, care sa ne reprezinte comuna Tarna Mare! Deschiderea taberei de copii și posibil a băilor din comună!

Si cu siguranta… vom acorda o atentie deosebită motivului principal pentru care unii dintre noi am ales să ne intoarcem acasă … parintii si bunicii nostri, carora dorim sa le oferim servicii medicale de calitate si o viata sociala activa chiar si dupa pensionare! Trebuie rezolvat, cât mai repede spitalul din comuna, sa avem unde ajunge urgent ori- care dintre noi la nevoie! Bunicilor, părinților si lui Dumnezeu le multumim pentru ceea ce suntem azi! Asa ne vor mulțumi și urmașii nostri pentru ce vom face! Pentru aceea vă cer votul dumneavoastră, doar 4 ani, și vă voi demonstra ca se poate, toate cu ajutorul bunului Dumnezeu.

Pe 27 septembrie ma găsiți pe poziția nr. 3 ca primar și pe poziția nr. 5 ca și consilier local, totul depinde de votul dumneavoastră!

ULTIMELE ȘTIRI

ALARMĂ!!!. Municipiul Satu Mare se apropie de pragul de îmbolnăviri de 3 la mia de locuitori

Subprefectul Altfatter Tamas a convocat astăzi, 30 octombrie 2020, în ședință de lucru comandanții unităților Ministerului Afacerilor Interne și ai celorlalte structuri implicate în...

Cu mască.. şi fără mască

Începând de joi municipiul Satu Mare ( alături de alte 13 localităţi din judeţ) a intrat în scenariul galben, adică masca de protecţie devine...

Sport și nu numai: A fi, indicativ prezent

Sunt consternat, speriat și intrigat în același timp. Ești expus la tot felul de informații contradictorii. Este cvasi imposibil de a pătrunde în adevărul...

PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ŞI APĂ UZATĂ DIN JUDEȚUL SATU MARE/REGIUNEA NORD-VEST ÎN PERIOADA 2014-2020

Grandiosul proiect al Apaservului a ajuns în faza a a treia, fază în care s-au semnat contractele pentru alte două obiective ale proiectului. Este...

Latest Posts