Unicarm vine în sprijinul crescătorilor de porci din județ

Prefectul Radu Bud a convocat azi într-o întâlnire de lucru fermierii producători în domeniul creșterii suinelor cu reprezentantul unuia dintre cei mai importanți procesatori de carne din țară, Vasile Lucuț, pentru a găsi soluții pe termen scurt pentru valorificarea porcilor ajunși la sfârșitul ciclului de creștere și care nu pot fi valorificați urmare a apariției focarelor de pestă porcină africană.

În județul Satu Mare, activitatea a 12 ferme de creștere intensivă a porcilor este grav afectată în prezent din cauza faptului că amplasamentul acestora este cuprins în zone de restricție pe o rază de 10 km față de focarele de pestă porcină africană, însumând 75.000 de porci. Cu toate că efectivele din ferme nu sunt afectate de pesta porcină africană, producătorii au interdicția de a-și desfășura activitatea de comerț, fiind interzisă mișcarea animalelor vii în aceste zone, conform planurilor de măsuri pentru controlul bolii pesta porcina africană instituite.

Reprezentantul procesatorului de carne UNICARM s-a arătat dispus să vină în sprijinul fermierilor și împreună cu aceștia a stabilit să înceapă în cel mai scurt timp sacrificarea în etape a porcilor urmată de procedura de tratament termic, inclusiv de congelare prealabilă, în cadrul halei de producție a societății sătmărene, aceasta fiind singura modalitate de procesare acceptată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Pentru eradicarea în cel mai scurt timp a focarelor active și evitarea propagării pestei porcine africane, prefectul Radu Bud a dispus un Plan de măsuri de verificare a stării de sănătate a porcilor din toate gospodăriilor din UAT-urile afectate în acest moment de boală, implicând pe lângă personalul din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Jandarmerie, Poliție și Poliția de Frontieră.

Florin Dura

ULTIMELE ȘTIRI

ALARMĂ!!!. Municipiul Satu Mare se apropie de pragul de îmbolnăviri de 3 la mia de locuitori

Subprefectul Altfatter Tamas a convocat astăzi, 30 octombrie 2020, în ședință de lucru comandanții unităților Ministerului Afacerilor Interne și ai celorlalte structuri implicate în...

Cu mască.. şi fără mască

Începând de joi municipiul Satu Mare ( alături de alte 13 localităţi din judeţ) a intrat în scenariul galben, adică masca de protecţie devine...

Sport și nu numai: A fi, indicativ prezent

Sunt consternat, speriat și intrigat în același timp. Ești expus la tot felul de informații contradictorii. Este cvasi imposibil de a pătrunde în adevărul...

PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ŞI APĂ UZATĂ DIN JUDEȚUL SATU MARE/REGIUNEA NORD-VEST ÎN PERIOADA 2014-2020

Grandiosul proiect al Apaservului a ajuns în faza a a treia, fază în care s-au semnat contractele pentru alte două obiective ale proiectului. Este...

Latest Posts