More



    Vasile Șteț, candidatul PSD la Primăria Supur

    Candidatul PSD la Primăria comunei Supur, actualul primar Vasile Șteț, a transmis un mesaj alegătorilor din comună pe care-l redăm în totalitate.

    ”Dragi locuitori ai Comunei Supur,
    În ultimii ani am beneficiat foarte mult de sprijinul dumneavoastră, motiv pentru care am reușit să realizez, împreună cu echipa mea, multe dintre proiectele pe care mi le-am propus pentru progresul comunității noastre, pentru siguranța și bunăstarea cetățenilor comunei. Bineînțeles că în acești ani am avut și multe opreliști care au dus la neîmpliniri, cu toate acestea, realizările noastre sunt importante și nu sunt deloc puține.

    Vă cer din nou să îmi acordați încrederea dumneavoastră pentru un nou mandat, întrucât am mai multe proiecte pe care aș dori să le finalizez (baza sportivă din Supuru de Jos la care vor începe lucrările de execuție în această lună, asfaltarea tuturor drumurilor comunale, continuarea construcției capelelor în fiecare sat al comunei, amenajarea de șanțuri, podețe și trotuare, construcția unui parc fotovoltaic pentru susținerea iluminatului public, reabilitarea căminelor culturale în localitățile Supuru de Jos și Racova, deschiderea de cantine sociale, deschiderea unui centru operațional pentru situații de urgență în comună, atragerea de investitori prin acordarea de facilități fiscale și sprijinirea educației prin dotarea școlilor din comună). Pe lângă aceste proiecte care se află deja în diferite faze de implementare, sunt dornic să răspund doleanțelor și nevoilor cetățenilor comunei, așa cum am încercat în toată perioada în care m-ați mandatat să vă reprezint.

    Convins fiind că în toată această perioadă, alături de voi și de echipa mea de specialiști și consilieri locali, am demonstrat că se poate, vă rog să rămâneți alături de mine și de consilierii locali:

    Vanț Ioan Victor
    Czigler Maria
    Farcău Daniel Petru
    Peleskei Ana
    Onuțan Ioan Mircea
    Plătică Paul
    Sava Gheorghe Daniel
    Ghiman Liviu Nicolae
    Mateoc Gheorghe
    Ardelean Gheorghe
    Farcău Gheorghe
    Aldea Ioan
    Cegledi Sebastian Mihai
    Torge Vasile Ionuț
    Buciumar Vasile Gheorghe
    Temian Radu Florian
    Gorgan Vasile

    Vă mulțumesc pentru încredere!

    Dumnezeu să binecuvânteze Comuna Supur și pe toți locuitorii acesteia!

    Șteț Vasile Adrian”

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE