Un volum de versuri scris altfel!



În România, astăzi, vârsta înaintată este considerată drept infracţiune! Eşti condamndat cu arest la domiciliu, rămânând fără drepturi, ele fiind, treptat înlăturate! Ne mai amintim de visul copilăriei, dar visul acestui an a circulat ca o molimă care atacă pe oricine. În şcoli se cam uită de orele educative, cele mai importante. De fapt, se uită în această perioadă “coronavirus” de şcoală, vorbindu-se de sus şi până jos, nu de carte, de programă, de manuale ci … de măşti, distanţe între copii, tablete şi telefoane, încât acestea ar face “revoluţie”. Este exact perioada în care şcolarii pot învăţa ce-i nemunca! Toţi vorbesc de sub mască şi nimeni nu înţelege nimic! E cea mai mare brambureală ce a cunoscut învăţământul cândva! Prin “retrocedare” s-au dat clădirile şcolilor aiurea şi acum ne îngrămădim copiii, la mai mult, cumpărăm “containere” în care să-i facem pe copii să fie atraşi de …carte! Aiurea! Învăţământul “la distanţă” este un fel “fără frecvenţă”, la care noi, dascălii, îi spunem “fără folos”. Mulţi absolvenţi de F.F. ne conduc azi în diverse sectoare! Se vede şi se simte!

Am intitulat volumul acesta “Capcana timpului”, gândindu-mă că vom cădea în această capcană, pe rând, cu toţii. L-am dedicat familiei mele şi prietenilor. Este scris chiar în perioada epidemiei ce s-a abătut asupra noastră aici şi pretudindeni. Trist, dar atât de adevărat!

Mă uit la feţele celor care “veghează” la stoparea virusului şi se ascund sub mască încât îşi fac “faţă de întors pe dos”! Culmea, ei sunt medici, dar vorbesc de parcă ar şti să mânuiască bisturiul oricând şi oriunde! Păcat! Le este groază de deschiderea anului şcolar şi aruncă totul pe directorii de şcoli şi pe părinţi, ca şi cum statul ar fi doar martor la ceea ce se întâmplă! Nici pe copii nu-i mai interesează şcoala. Se vorbeşte de bănci înlocuite cu măsuţe, de măşti pe care un copilaş nu le poate suporta nici o oră, iar învăţatul scrierii pe tabletă sau telefon este chiar o păcăleală! Pesemne că unii din cei care dispun aceste metode aşa au făcut carte! Doamne fereşte!

În poeziile acestui volum, trăirile mele sufleteşti sunt profunde şi mă regăsesc în pagini ca un om ce recunoaşte că este extrem de sensibil, ca mulţi dintre dumneavoastră!

Mi-am dat seama că nu suntem atât de credincioși precum vrem să părem! Văd politicieni în această perioadă grea ce coincide cu campania electorală, venind la biserică să fie văzuți de masa de oameni, dar dacă ar auzi spusele celor mulți despre ei, atunci când, aproape de episcop, vorbesc la telefon, n-ar mai veni la biserică și chiar ar refuza să mai apară pe liste! Această generație “expirată”, cei peste 65 de ani vor taxa cum trebuie pe cei neșcoliți! Ei știu să-și păstreze suferința și nu o dau nimănui. E adânc și cu vârf plătită! Nu e înțeleasă de actualii “aleși” – oameni nici stropiți de cultură, oameni ce vorbesc mult, dar nu spun nimic!

Volumul scris sub apăsătoarea trăire sufletească din cauza acestui dușman nevăzut “coronavirus”, dezvoltă teme trăite de toți, începând cu imperativul “Treziți-vă!”, sau cu “Da! Eminescu a fost creștin!”, cu îndemnul “Fiți mai buni!”, “Un alt Prometeu”, “Cuvântul Învierii”, “Statuie ție…”, “Tu, copilărie…” sau “Dascălul”. Sigur, nu lipsește optimismul, încrederea că lumea se va schimba în bine și… poezii ca “Dacică”, “Ce vremuri…”, “Până când?”, “Te aștept, dimineață!”, “Virus… fără stavilă!”, sau “Rugăciune… oriunde!” – toate duc la o viitoare perioadă în care oamenii să devină mai buni, mai trainici și mai umani!
Am dorit ca fiecare dintre noi să trăiască unicul sentiment puternic, iubirea pentru mamă și în câteva poezii l-am scos în evidență: “De ziua ta, mamă!”, “Mamei”, “Rugă pentru mama” sau “Scrisoare mamei”.

M-am oprit asupra acestei “Capcane a timpului” în care “Copilăria a amuțit, nu se mai aude!/ S-a ascuns, cumva, de nemiloasa epidemie, / S-a înecat în valurile ude?/ Să fluturăm spre dulcea copilărie/ Eșarfe și batiste de adio, / Că s-a bronzat la soare, / Cu nopțile pe umăr, / Cu cenușa stelelor pe cap!/ E atâta jale-n lume și la noi,/ Că pare să crească liniștea-n fântână…/ Nu facem școală și nici nu muncim, / Că Dumnezeu ne-arată că nu-l prețuim! / Dă-ne, Doamne, timpul ce ni se cuvine!/ S-a instalat iadul pe pământ!”
Volumul acesta, de 130 de pagini a apărut la valoroasa editură “Ecou Transilvan”, în momentul crucial al apariției Antologiei Nadiei Fărcaș “Ecoul singurătății” – momente din vremea pandemiei – cu 57 de semnatari – trăitori ai acestor triste vremuri!

Scriind acest volum, gândul mi-a fost la “A opta minune a lumii”, prima fiind desigur, copilul! Copilul căruia trebuie să-i dăm cea mai mare atenție și dragoste totodată!

Teodor Curpaş





ULTIMELE ȘTIRI

Copii în viață sau la școală tradițională?

În condițiile actuale ale evoluției negative a pandemiei este o mare responsabilitate să iei o decizie în urma căreia copiii să se reîntoarcă sau...

Președintele PSD Marcel Ciolacu: Orban îi umilește din nou pe bunicii și părinții noștri

6 lei pe zi! Aceasta este rația impusă de Orban persoanelor de peste 75 de ani, cărora le-a dat, în bătaie de joc, carduri...

Alexandru Rafila: „Numărul de teste COVID a început să scadă de la o zi la alta. E anormal. Undeva există un blocaj”

Numărul de teste de COVID a scăzut cu 20% de la o zi la alta, atrage atenția Alexandru Rafila, care susține că există un...

PSD: Iohannis, PNL și USR blochează dublarea alocațiilor

Iohannis a retrimis legea la reexaminare, iar senatorii PNL și USR au blocat dezbaterea ei, pentru a nu intra vigoare. Încasează lefurile de senatori, dar...

Latest Posts

Copii în viață sau la școală tradițională?

În condițiile actuale ale evoluției negative a pandemiei este o mare responsabilitate să iei o decizie în urma căreia copiii să se reîntoarcă sau...

Președintele PSD Marcel Ciolacu: Orban îi umilește din nou pe bunicii și părinții noștri

6 lei pe zi! Aceasta este rația impusă de Orban persoanelor de peste 75 de ani, cărora le-a dat, în bătaie de joc, carduri...

Alexandru Rafila: „Numărul de teste COVID a început să scadă de la o zi la alta. E anormal. Undeva există un blocaj”

Numărul de teste de COVID a scăzut cu 20% de la o zi la alta, atrage atenția Alexandru Rafila, care susține că există un...

PSD: Iohannis, PNL și USR blochează dublarea alocațiilor

Iohannis a retrimis legea la reexaminare, iar senatorii PNL și USR au blocat dezbaterea ei, pentru a nu intra vigoare. Încasează lefurile de senatori, dar...