Asimptomaticii vor rămâne la domiciliu

Cazurile oligosimptomatice sau asimptomatice vor rămâne la domiciliu sub supravegherea medicului de familie, iar când apare simptomatologia vor fi duși în unitățile spitalicești, spune ministru Sănătății, Nelu Tătaru, despre COVID-19. Măsura ar urma să intre în vigoare de săptămâna viitoare.
„Avem o ordonanță de urgență în pregătire, astfel încât cazurile oligosimptomatice sau asimptomatice să rămână la domiciliu sub supravegherea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la DSU să îi ia programat pentru investigații suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologie, ei sunt duși în unitățile spitalicești”, anunță Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății precizează că ordonanța de urgență va fi aprobată săptămâna viitoare. „Medicii de familie, prin contracte separate, suplimentare cu casele de asigurări, vor face o monitorizare, o telemedicină sau pot presta servicii medicale pentru anchete epidemiologice sau recoltări”, mai arată Tătaru.
Nu pot fi emise ordine către medicii de familie pentru a face, în afara negocierilor contractului cu CNAS, alte acte medicale, susțin reprezentanții Colegiului Medicilor din România. Astfel, medicul de familie poate monitoriza de la distanță pacienții COVID-19, dar nu vor intra în focar.

ULTIMELE ȘTIRI

Tu cum alegi oferta de pariuri live? Iată cât de importantă este interfața platformei!

În ce moment crezi că emoțiile pariorilor ating cote maxime: înainte de începerea partidei sau pe durata acesteia? Dacă ai ales a doua variantă,...

Trăim câte un Colectiv în fiecare zi! Iohannis și Orban au obsesia puterii totale

Cei de la PSD compară pandemia de Covid-19 cu tragedia de la Colectiv și arată că în fiecare zi mor mai mulți oameni decât...

Marcel Ciolacu, după recordul COVID-19: Guvernul să ne explice cum face alegerile

Președintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat joi că invită Guvernul să explice cum va organiza alegerile parlamentare, în condițiile în care România a înregistrat...

PSD, surpriză pentru Cîţu: Propunerea legislativă care îl poate trimite la închisoare pe ministrul Finanţelor

Senatorul PSD Daniel Zamfir a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege care prevede sancţionarea cu închisoarea între 6 luni...

Latest Posts

Centre Humanes Business