More


    Controale la sânge ale polițiștilor sătmăreni

    - Advertisement -

    Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. Astfel, peste 300 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19, la activitățile de verificare participând peste 340 de forțe de ordine.

    Amenzi de peste 15.000 de lei
    Astfel, au fost verificate peste 70 de societăți comerciale, precum și 53 de mijloace de transport public în comun, fiind legitimate peste 1.200 de persoane.

    Pentru abaterile constatate au fost aplicate 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.250 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

    Totodată, polițiștii sătmăreni au acționat în zona unităților de învățământ de pe raza județului Satu Mare, ocazie cu care s-a urmărit: prevenirea abandonului școlar, identificarea elevilor care lipsesc de la orele de curs nemotivat, respectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în unitățile de alimentație publică situate în zona unităților de învățământ, monitorizarea modului de acces în unităţile de învăţământ, în vederea prevenirii pătrunderii fără drept în aceste sedii a diferitelor persoane precum şi verificarea respectării măsurilor de protecţie în context COVID-19 în incinta unităților de învățământ, respectarea prevederilor OUG 195/2002 în zonele adiacente unităților de învățământ, în special pe timpul când copiii intră sau ies din școli.

    Recomandările polițiștilor
    ”Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, precum și în mijloacele de transport în comun, să respecte modul de organizare a evenimentelor, să nu se expună la riscuri.

    Scopul forțelor de ordine care desfășoară activități de verificare nu este aplicarea de sancțiuni.

    Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nici o abatere a legii.

    Suntem și vom fi prezenți, permanent la datorie și aplicăm legea în litera și spiritul ei!

    Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Satu Mare.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img