Cursuri pentru toți copiii la Palatul Copiilor

Palatul Copiilor Satu Mare este unul dintre principalii furnizori de învățământ nonformal, alături de cluburile copiilor din orașele județului. Activităţile din palat se desfăşoară pe cercuri menite să completeze, prin mijloace şi forme specifice, activitatea instructiv educativă din şcoală, să cultive interesul şi pasiunea copiilor pentru ştiinţă, tehnică, artă, să dezvolte inventivitatea şi creativitatea. Fiecare cerc cultural-artistic, sportiv şi tehnico-aplicativ este un veritabil „şantier” al artei sub toate aspectele sale, activitatea finalizându-se prin concursuri, spectacole, simpozioane şi campionate naţionale, conform Calendarului Activităţilor Educative elaborat de M.E.C. Gabriela Urs, director Palatul Copiilor Satu Mare a povestit despre cursurile unde copiii din Satu Mare sunt așteptați cu mare drag.

După această perioadă în care copiii au stat în case, sunt dornici să socializeze. S-au încris într-un număr mare la cursuri?
Palatul Copiilor și-a deschis porțile cu data de 01.09.2020. Pe tot parcursul lunii septembrie s-au înscris foarte mulți copii care își vor descoperi talentele în cadrul cercurilor noastre începând cu luna octombrie.
Ce cursuri pot face copiii la Palat?
În cadrul institutiei funcționează urmatoarele cercuri:pictură, muzică vocală, instrumental, muzică populară, informatică, dans modern, balet, tapiserie, radiogonometrie, chimie experimentală, cultură și civilizație engleză, aeromodele, dans popular, prietenii pompierilor, artă textilă și atelirul fanteziei. Doresc să menționez că toate cursurile sunt gratuite.
Care este cea mai solicitată secțiune?
La toate cercurile este o frecvență mare dar cele mai cautate sunt dansul ,pictura și aeromodelele.
De la ce varstă primiți copiii?
Conform regulamentului de funcționare a palatelor și cluburilor copiilor, vârsta copiilor este de la 3 ani la 19 ani.
Cum o sa procedați cu disțantarea , având în vedere situația în care ne aflăm?
La nivelul instituției s-a decis o procedură de funcționare pentru această perioadă prin care s-a decis reducerea numărului de copii în cadrul grupelor și micșorarea timpului de desfășurare a activitătilor. Toate sălile de cerc sunt organizate în așa fel încât să se asigure distanțarea și toate măsurile ce se impun în această perioadă.
Care sunt actele necesare pentru înscriere?
Pentru înscriere există o fișă de înscriere care se completează de unul din părinți/tutore al copilului.
Mai sunt locuri disponibile?
Pe parcursul întregului an, copiii au posibilitatea de a frecventa activitățile cercurilor deoarece cadrele didactice găsesc soluții pentru a-i primi la cerc.
Copiii se pot înscrie la mai multe activitați?
Se pot înscrie la câte cercuri doresc, depinde de timpul lor și de aptitudinile pe care le au și doresc să le perfecționeze.

ULTIMELE ȘTIRI

ANUNȚ DE INTENȚIE: EUROSOFT SRL

ANUNȚ DE INTENȚIE Programul Operațional Regional 2014-2020 Axa prioritară 2- Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii Prioritatea de investiții 2.2-Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție...

Cursuri pentru toți copiii la Palatul Copiilor

Palatul Copiilor Satu Mare este unul dintre principalii furnizori de învățământ nonformal, alături de cluburile copiilor din orașele județului. Activităţile din palat se desfăşoară...

Arestat în Vama Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un bărbat din Prahova, căutat de autoritățile...

Localitatea din judeţ care produce un vin unic în România

Vinul de Dobra este un vin cunoscut și apreciat de mulți consumatori, pentru calitățile deosebite oferite de condițiile climatice și geografice ale zonei. Satul...

Latest Posts

Centre Humanes Business