PERCHEZIȚII. Desant al MASCAȚILOR în casa unui ȚEPAR. Peste 30 de persoane duse la AUDIERI

Ieri, 26 octombrie a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au efectuat o percheziție domiciliară într-un dosar de înșelăciune și fals în declarații.

Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, a polițiștilor criminaliști și a polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, au desfășurat o acțiune, pe raza municipiului Satu Mare, vizând o societate comercială care și-ar fi declarat angajații în șomaj tehnic, deși aceștia desfășurau activități lucrative.

În acest mod au beneficiat de sume de bani necuvenite provenite de la A.J.O.F.M. Satu Mare, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 165 000 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente și înscrisuri. Totodată, au fost puse în executare 32 de mandate de aducere.

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și polițiști din cadrul Biroului Județean de Imigrări Satu Mare.

ULTIMELE ȘTIRI

Români care au scris istorie

În săptămâna premergătoare Zilei Naționale a României, Direcția de Cultură a municipiului Carei lansează proiectul online “Români care au scris istorie”, prin care aduce în...

ALARMĂ!!! Aproape 5.000 de cazuri de COVID-19 la Satu Mare

Pandemia pare a fi de neoprit la Satu Mare, județul care, până în urmă cu o lună, era pe primul loc pe țară în...

Accident rutier cercetat de polițiști

Luni, 23 noiembrie , în jurul orei 11.20, polițiștii din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea...

3 permise retinute

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 23 noiembrie, activități de menținere a unui climat de siguranță...

Latest Posts