More


    Ziua Cooperării Europene, marcată la Negrești Oaș

    =

    Ziua Cooperãrii Europene a fost marcatã prin organizarea, la data de 12 octombrie a.c., a unui eveniment comun a instituțiilor membre în Comisia județeanã de monitorizare a activitãților preventive, eveniment coordonat de cãtre Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare .
    În cadrul Muzeului în Aer Liber al Țãrii Oașului având ca și gazde elevii Liceului Teoretic Negrești Oaș, coordonați de cãtre domnul director, psihologul unitãții școlare și profesorii diriginți, cu sprijinul Primãriei oraș Negrești Oaș, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare, Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontierã Satu Mare și Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Centrul Regional Oradea au organizat o activitate informativ preventivã axatã pe domeniul prevenirii victimizãrii minorilor, în contextul Zilei Cooperãrii Europene.
    Prezentarea fãcutã de cãtre polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare vizând cooperarea europeanã, alãturi de filmul campaniei ,,Fii liberi ai Centrului Antidrog Satu Mare, dar și intervenția online a reprezentantei ANITP CR Oradea au captat atenția tinerilor liceeni.
    Mesajele preventive referitoare la siguranța elevilor în școalã, în cercul de prieteni, în comunitate, dar și în afara țãrii fiind prezentate și cu ajutorul unor exemple concrete.
    Expoziția cu lucrãrile elevilor Liceului de Artã ,,Aurel Popp” Satu Mare conținând picturã, artã fotograficã și desen pe diferite teme au delectat participanții, facilitând comunicarea cu reprezentanții instituțiilor prezente, aceștia având posibilitatea de a rãspunde întrebãrilor adresate de cãtre tineri despre subiectele prezentate prin intermediul prezentãrilor și filmelor tematice.
    Au fost împãrțite participanților și mãști de protecție, activitatea realizându-se cu respectarea mãsurilor de rãspândire a virusului SARS COV 2.
    Însãși prezența atâtor instituții la realizarea evenimentului este o dovadã clarã a cooperãrii existente la nivelul județului Satu Mare în domeniul prevenirii.
    Siguranța tinerilor, prevenirea victimizãrii tinerilor fiind o preocupare constantã, asumatã responsabil de fiecare instituție participantã.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img