DOLIU. Un angajat al Ambulanței Satu Mare, UCIS de coronavirus

Un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare, confirmat cu COVID-19, a decedat sâmbătă seara. Anunțul a fost făcut chiar de colegii lui de la Ambulanța Satu Mare.

”Virusul Sars-Cov-2 ne-a demonstrat inca odata ca este mai puternic decat noi.

Cu inima franta suntem intreg colectivul Serviciului Judetean de Ambulanta Satu Mare.

O veste ce ne zdrobește inimile am primit acum, legat de pierderea celui care a fost asistent medical Adrian Andreca un om foarte diferit de noi toti, avea convingeri foarte ferme despre viata, familie, profesie si valori morale foarte sanatoase, pe care le apara pana in panzele albe, a fost liderul de sindicat al celor care sunt in prima linie in cadrul Serviciului de Ambulanta Satu Mare.

Nu există cuvinte potrivite, durerea e fără margini în S.A.J Satu Mare. De azi înainte nu-l vom mai cauta la telefon sau acasă. De azi vocea lui nu va mai fii auzita in statie, toti ne simteam in siguranta cand il stiam la coordonare in dispecerat.

De azi Adi te vom cauta doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu vei mai pleca niciodată. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace iar familiei îndurerate să îi mângâie sufletele!”, se arată în informarea făcută de Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare.

Reamintim faptul că joi seara, fiica celui decedat a cerut ajutor disperat sătmărenilor să doneze plasmă, cei care pot, pentru a/și salva tatăl, aflat în stare critică la terapiei Intensivă.

Din păcate, angajatul Ambulanței sătmărene nu a mai rezistat.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

SINCERE CONDOLEANȚE FAMILIEI ÎNDOLIATE!

ULTIMELE ȘTIRI

Picătura de filozofie: DUMNEZEU A MURIT ÎNCĂ O DATĂ DE COVID-19? (II)

”Mai are sens viața pe acest pământ … de ce atâta suferință și de unde vine moartea … de ce ne mor din ce...

Mișcăm România. Candidații PMP la Alegerile Parlamentare au făcut un adevărat tur de forță prin județ

De vineri și până duminică echipa PMP în frunte cu cei doi candidați la Alegerile pentru Camera Deputaților și Senat Liviu Pop, candidatul PMP...

PSD susţine păstrarea salariaţilor în România!

Prioritatea PSD: Încurajarea muncii în România și oprirea exodului de forță de muncă spre alte țări. Creşterea salariului minim până la 50% din salariul...

Ce a făcut PSD cât s-a aflat la guvernare, în ultimii 8 ani?

Președintele Consiliului Național PSD Vasile Dîncu: “Ce a făcut PSD cât s-a aflat la guvernare, în ultimii 8 ani? Să ne amintim doar câteva lucruri: ...

Latest Posts