More


    Ioana Bran, apel umanitar către cei vindecați

    - Advertisement -

    Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, face un apel umanitar către toți sătmărenii, și nu numai, declarați vindecați de COVID-19. Aceștia sunt rugați de parlamentarul sătmărean, prin intermediul unui mesaj postat pe contul său de Facebook, să doneze plasmă, pentru a salva vieților celor aflați în dificultate.

    ”Acum nu foarte mult timp, Satu Mare era la coada clasamentului în ceea ce privește numărul de cazuri de Covid-19. Au fost zile cu 0 infectări. De acolo, s-a ajuns azi la carantină…

    Mulți au pus sub semnul întrebării această pandemie. Auzeai des expresii ca „eu nu cunosc pe nimeni care să aibă” sau „acest virus nu există”. Astăzi, din păcate, fiecare dintre noi are un cunoscut infectat.

    Trebuie să conștientizăm gravitatea acestui virus și faptul că doar noi, fiecare în parte, putem contribui la stoparea răspândirii lui.

    Și, mai mult, putem ajuta! Cei care s-au vindecat pot dona plasmă, că este nevoie!

    Iată ce am aflat și eu despre donarea de plasmă:

    – Se poate recolta prin plasmafereză, printr-un kit de recoltare de unică folosință prin care trece tot sângele, plasma se filtrează și într-o punga de 600ml, restul celulelor sanguine se întorc prin retur înapoi în organism. Procedura durează între 45 minute și 1 oră.

    – Sau prin recoltare standard – o cantitate de 450 ml de sânge din care se prepară ulterior o unitate de concentrat eritrocitar și o unitate de 200 ml de plasmă. Durează 15 minute maxim.

    Avantajul donării prin plasmafereză este acela că din punga de 600 ml se prelucrează 3 unități de plasmă a câte 200 ml fiecare și toate cele trei punguțe reprezintă doza terapeutică pentru un pacient. Donarea standard înseamnă o punguța de 200 ml de plasmă și necesită 3 donatori de donare standard pentru un pacient.

    Puteți dona plasma aici: Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare, Strada Ravensburg 4. Program: Luni – vineri, 7.30 – 12.00.

    Dacă putem alina o suferință sau salva o viață, să o facem!
    Sănătate tuturor!



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img