ALARTĂ! Probleme GRAVE la Satu Mare. Rata de infectare, aproape 2 la mie. Aproape 2.000 de cazuri în total



Dacă până nu deult județul Satu Mare era unul dintre cele mai sigure din țară, acum nu se mai poate spune același lucru. A căzut acum pe locul trei în ceea ce privește numărul scăzut de cazuri de COVID-19, și are o rată de infectare destul de mare, aproape 2 la mia de locuitori.

Potrivit informațiilor furnizate de Grapul de Informare strategică, în ultimele 24 de ore, în județul Satu Mare au fost înregistrate 73 de cazuri noi de COVID-19. Cifra este deosebit de ridicată dacă inem cont de faptul că duminică nu au fost făcute teste.

La acestea se mai adaugă cele 14 reconfirmări.

S-a ajuns astfel că, în județul nostru, să fie confirmate, până în prezent 1.958 de cazuri și o rate de infectare de 1,85 la mia de locuitori.

Cu aceste noi date, județul nostru a căzut pe locul trei pe țară ca număr redus de cazuri de coronavirus, asta după ce, luni de zile, a fost pe primul loc.

Cum era de așteptat, cu aceste noi cazuri a cescut substanțial și numărul cazurilor active, adică a îmbolnăviților la zi, de la 553, dimineață, la 626 de cazuri în prezent.

SITUAȚIA LA NIVEL NAȚIONAL

Până astăzi, 2 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 250.704 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
177.361 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.041 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
1. Alba 5381 154 4,46
2. Arad 5656 134 3,5
3. Argeș 7237 176 1,41
4. Bacău 8520 119 2,19
5. Bihor 7007 193 3,86
6. Bistrița-Năsăud 2844 37 2,33
7. Botoșani 3412 75 1,84
8. Brașov 9920 163 2,84
9. Brăila 3470 32 1,3
10. Buzău 4028 37 1,32
11. Caraș-Severin 2752 14 2,13
12. Călărași 1754 38 1,12
13. Cluj 9836 159 4,98
14. Constanța 6257 375 2,15
15. Covasna 2333 0 2,73
16. Dâmbovița 6747 25 2,36
17. Dolj 6976 211 2,98
18. Galați 6483 51 1,49
19. Giurgiu 1956 32 1,45
20. Gorj 3042 45 1,43
21. Harghita 3153 50 2,98
22. Hunedoara 4405 92 2,1
23. Ialomița 2156 16 1,76
24. Iași 11118 126 2,08
25. Ilfov 6254 132 1,79
26. Maramureș 4604 74 2,77
27. Mehedinți 2228 28 1,46
28. Mureș 5598 69 3,36
29. Neamț 6340 42 2,13
30. Olt 3773 44 1,3
31. Prahova 9887 122 1,81
32. Satu Mare 1958 73 1,85
33. Sălaj 3011 23 5,17
34. Sibiu 5813 152 4,04
35. Suceava 9527 44 1,82
36. Teleorman 3221 1 2,21
37. Timiș 9596 123 4,36
38. Tulcea 1561 22 1,08
39. Vaslui 5104 39 1,56
40. Vâlcea 5190 58 2,3
41. Vrancea 3584 45 1,14
42. Mun. București 36888 592 3,91
43. – 124 4
TOTAL 250.704 4041

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 820 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 167
2 ARAD 9
3 ARGEŞ 9
4 BACĂU 12
5 BIHOR 17
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD
7 BOTOŞANI
8 BRĂILA 4
9 BRAŞOV 21
10 BUZĂU 2
11 CĂLĂRAŞI 8
12 CARAŞ-SEVERIN
13 CLUJ 2
14 CONSTANŢA 14
15 COVASNA
16 DÂMBOVIŢA 2
17 DOLJ 8
18 GALAŢI 21
19 GIURGIU 1
20 GORJ 8
21 HARGHITA 5
22 HUNEDOARA 6
23 IALOMIŢA 1
24 IAŞI 75
25 MARAMUREŞ 7
26 MEHEDINŢI 43
27 MUREŞ 9
28 NEAMŢ 130
29 OLT 10
30 PRAHOVA 1
31 SĂLAJ 7
32 SATU MARE 14
33 SIBIU 16
34 SUCEAVA
35 TELEORMAN 91
36 TIMIŞ 10
37 TULCEA 5
38 VÂLCEA 26
39 VASLUI 1
40 VRANCEA 49
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 3
42 ILFOV 6
TOTAL 820

Până astăzi, 7.153 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 01.11.2020 (10:00) – 02.11.2020 (10:00) au fost raportate 86 decese (48 bărbați și 38 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 29 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.702. Dintre acestea, 916 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.274.870 teste. Dintre acestea, 10.566 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.089 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.477 la cerere.

Pe teritoriul României, 30.083 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.114 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.963 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.





ULTIMELE ȘTIRI

FOTO. Migranți ILEGAL, depistați în județ

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu – ITPF Sighetu Marmației au depistat și reținut doi cetățeni din Iran care nu-și...

Spectacol omagial ONLINE de ZIUA ROMÂNIEI

Ziua Națională a României – 2020 „ȘI LA BINE ȘI LA GREU ROMÂNIA TE IUBIM MEREU” Rigorile pandemiei ne obligă să organizăm spectacolul omagial online Centrul Județean...

FOTOGALERIE. Accident GRAV la Satu Mare. Persoană ÎNCARCERATĂ

În această dimineață, în jurul orei 07:30, forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” au fost solicitate să intervină pentru descarcerarea unei persoane, implicată...

Copii în viață sau la școală tradițională?

În condițiile actuale ale evoluției negative a pandemiei este o mare responsabilitate să iei o decizie în urma căreia copiii să se reîntoarcă sau...

Latest Posts

FOTO. Migranți ILEGAL, depistați în județ

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu – ITPF Sighetu Marmației au depistat și reținut doi cetățeni din Iran care nu-și...

Spectacol omagial ONLINE de ZIUA ROMÂNIEI

Ziua Națională a României – 2020 „ȘI LA BINE ȘI LA GREU ROMÂNIA TE IUBIM MEREU” Rigorile pandemiei ne obligă să organizăm spectacolul omagial online Centrul Județean...

FOTOGALERIE. Accident GRAV la Satu Mare. Persoană ÎNCARCERATĂ

În această dimineață, în jurul orei 07:30, forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” au fost solicitate să intervină pentru descarcerarea unei persoane, implicată...

Copii în viață sau la școală tradițională?

În condițiile actuale ale evoluției negative a pandemiei este o mare responsabilitate să iei o decizie în urma căreia copiii să se reîntoarcă sau...