Adrian Ștef: “Pro România a inclus ideea mea în programul pentru agricultură și va legifera înființarea unor centre regionale pentru prelucrarea produselor agricole”



Agricultura este una dintre ramurile de bază ale economiei județului Satu Mare, care în ultimii ani, mai ales de la aderarea României la Uniunea Europeană, a cunoscut o dezvoltare semnificativă, chiar dacă nu toate domeniile și nu toate regiunile au evoluat în același ritm.

În timpul mandatului meu la conducerea Consiliului Județean Satu Mare m-am concentrat mai ales pe sprijinirea diferitelor asociații înființate pentru a-și promova propriile producții și a obține fonduri guvernamentale sau europene.
Poate unul dintre cele mai importante proiecte pentru care am obținut atunci finanțare europeană a fost cel pentru promovarea ”Drumului Vinului Sătmărean” pentru care am stabilit trei trasee principale: Carei – Pir, Halmeu – Orașu Nou și Hodod – Viile Satu Mare. Aceste trasee cuprind toate regiunile în care se practică în mod tradițional viticultura în județul Satu Mare, iar pentru a le deosebi de alte zone geografice am făcut demersurile legale necesare pentru ca vinurile produse la noi să fie vândute sub brand-ul ”Dealurile Sătmarului”. Rezultatele se văd deja, în ultimii ani apărând pe aceste trasee din ce în ce mai multe crame și pensiuni construite din fonduri europene, care primesc turiști pentru degustări de vinuri.
În mandatul meu, Consiliul Județean Satu Mare a devenit membru asociat în cele patru Grupuri de Acțiune Locală din județ cu o cotizație anuală, pentru fiecare grupă în parte, de 150.000 lei pe an, scopul fiind acela de a susține activitatea acestora în vederea atragerii de fonduri europene, dar și de a înființa centre de depozitare, de prelucrare și valorificare a produselor agricole obținute de fermieri.
Această idee a fost acum inclusă chiar în programul pentru agricultură în contextul relansării economice pentru ieșirea din criză propus de Pro România. Potrivit programului Pro România, s-ar construi, astfel, la nivel național o întreagă rețea de depozite frigorifice pentru procesarea produselor agricole provenite de la producătorii români, ceea ce i-ar avantaja pe aceștia în concurența cu marile lanțuri de supermarketuri ale multinaționalelor străine și i-ar ajuta în negocierea prețului de valorificare a produselor.
În același spirit de protejare a intereselor producătorilor români se încadrează și proiectul prin care ar urma să fie lansate programe naționale pentru susținerea produselor specifice românești, prin sprijin financiar pentru producători și promovarea produselor lor pe piețele specifice.
Un exemplu în acest sens este sprijinul pe care doresc să-l asigur, de la tribuna Parlamentului, pentru legalizarea producției și vânzării pălincii din distileriile membrilor Asociației Producătorilor de Pălincă din Nord-Vestul României, dar nu am uitat nici celelalte categorii de producători. Doresc să-i ajut pe legumicultorii și pomicultorii din județ să își formeze asociații proprii, deoarece ei au rămas ultimii care nu s-au asociat încă și riscă să piardă importante fonduri europene sau subvenții din cauza asta.
O atenție deosebită voi acorda apicultorilor, nu doar prin promovarea mierii produse în județul Satu Mare în școli și pe piața de desfacere locală, dar și prin acordarea de subvenții în anii în care, din cauze specifice, producția de miere este mai slabă decât în alți ani.
Dorim să continuăm acest sprijin, inclusiv pentru înființarea unor mini-abatoare și deschiderea tuturor târgurilor de animale pentru speciile care nu sunt purtătoare de boli. În același timp, vom lansa programe de finanțare la care pot aplica micii fermieri și asociațiile agricole, pentru care vom crea și o platformă online pe care vor putea să-și promoveze și să-și vândă produsele.
Toate acestea urmează să fie completate de cel mai ambițios plan de reabilitare și extindere a sistemului de irigații, sistem care, practic, a dispărut în mare măsură în ultimii 30 de ani, iar efectele încep să se simtă în zonele cele mai expuse la deșertificare.

 

Comandat de Pro România, realizat de Nord Vest TV Advertising SRL, cod mandatar financiar 11200008





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts