More


    Sute de petarde confiscate de polițiști în perioada Crăciunului din Țara Oașului

    - Advertisement -

    Circa 540 de articole pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării de polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești Oaș la data de 27 decembrie a.c.

    Duminică, 27 decembrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești Oaș au depistat un bărbat, de 36 de ani, din Negrești Oaș, care se afla la volanul unui autoturism pe raza localității Certeze.
    În urma controlului efectuat, polițiștii au descoperit în interiorul autovehiculului 540 de articole pirotehnice pentru care persoana de la volan nu a putut să prezinte documente de proveniență.
    Astfel, polițiștii au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de articole pirotehnice în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.
    Reamintim cetățenilor că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.
    Comercializarea către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege a articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
    În contextul apariției pe piața românească a articolelor pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1, facem precizarea că acestea nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea lor fiind permisă în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive sau sălbatice, de către fermieri sau alte categorii profesionale care utilizează aceste articole pirotehnice în scop tehnic.
    În fapt, aceste articole pirotehnice anterior erau încadrate în categoriile de risc F2 și F3, fiind destinate uzului profesional din cauza periculozității deosebite, iar ulterior au fost certificate pentru introducere pe piață pe baza scopului declarat (combaterea atacului animalelor sălbatice).

    În continuare numărul poliţiştilor sătmăreni care vor acționa în stradă va fi suplimentat în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.
    Astfel, pentru ca și sărbătorile care urmează să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, poliţiştii sătmăreni sunt pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere, a oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img