Religie şi religiozitate

Preot dr. Cristian Boloş

Activitatea publică a Mântuitorului Iisus Hristos a cunoscut o etapă premergătoare, al cărei exponent a fost Sfântul Ioan Botezătorul. Ioan, fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, ultimul prooroc al Vechiului Testament şi cel dintâi al Noului Testament, cel mai mare bărbat născut vreodată din femeie (Matei XI; 11), “boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor”. Era “îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului” (Marcu I; 6, Matei III; 4), “nemâncând pâine şi negustând vin” (Luca VII; 33). Acesta este portretul fizic al Sfântului Ioan, pe care ni-l oferă Evangheliile. Simplitatea sa era completată de o viaţă curată, neîntinată, petrecută în rugăciune şi post, motiv pentru care mulţi oameni, indiferent de starea lor socială, îl căutau, considerându-l un om ales al lui Dumnezeu, un prooroc, chiar dacǎ el îi mustra cu asprime. Încărcat de smerenie, Ioan profeţea venirea Mântuitorului Iisus Hristos, pregătind poporul pentru primirea Acestuia: “Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel Ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încăltămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt” (Marcu I; 7-8) şi “cu foc” (Matei III; 11). Misiunea lui Ioan a culminat în momentul în care L-a botezat pe Iisus: “Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan III; 30). Datorită atitudinii sale ferme şi a sincerităţii de care dădea dovadă, Ioan a fost arestat, întemniţat şi, în final, ucis, tăindu-i-se capul.

Boboteaza (Botezul Domnului) este un praznic împărătesc, care se mai numeşte “Epifanie”, “Arătare”, deoarece acum Se arată Prea Sfânta Treime: Tatăl, Cel Care a zis: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit”, Fiul Iisus Hristos, Cel Ce Se boteza în repejunile Iordanului şi Duhul Sfânt, Ce stătea în chip de porumbel deasupra lui Iisus (Matei III; 16-17). Se mai numeşte “Arătare” acest mare praznic şi pentru că Sfântul Ioan Botezătorul Îl arată lumii pe Iisus prin cuvintele: “Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel Care ridică păcatele lumii” (Ioan I; 29). Sfânta Evanghelie relatează faptul că Iisus vine din Nazaretul Galileii la râul Iordan pentru a primi botezul de la Ioan. Văzându-L pe Iisus, Ioan Îi zice: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?” Eu care botez cu apă spre pocăinţă, eu care nu sunt vrednic să-Ţi dezleg cureaua încălţămintelor, cum aş putea să Te botez pe Tine, Cel Care ai venit să mântuieşti neamul omenesc, botezându-l cu Duh Sfânt şi cu foc? Sunt eu, oare, vrednic de aşa ceva? Însă, Iisus i-a răspuns Înaintemergătorului Său: “Lasă acum, că aşa se cuvine să împlinim toată dreptatea”. Ioan, dându-şi seama că acesta este planul lui Dumnezeu, L-a botezat. Acum Se arată în chip desăvârşit Sfânta Treime, acum toată lumea are posibilitatea să-L identifice pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia, în persoana lui Iisus din apele Iordanului. Hristos S-a botezat nu pentru că avea nevoie de curăţire, ci ca să ne reînnoiască în urma căderii în păcat a protopărinţilor noştri Adam şi Eva, ca să împlinească Legea şi să descopere taina Sfintei Treimi, dându-ne, în acelaşi timp, pildă cum să ne botezăm. Botezul lui Ioan nu I-a fost Domnului “spre iertarea păcatelor”, fiindcă El n-a avut păcatul strămoşesc şi nici păcate personale. El era Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Totuşi, a primit Botezul ca să se împlinească “toată dreptatea”, fiindcă El fusese rânduit dinainte de întemeierea lumii să ia asupra Sa păcatele omenirii. De asemenea, Botezul Domnului are o importanţă deosebită şi datorită faptului că acum are loc sfinţirea firii, a naturii înconjurătoare, a cadrului în care omul îşi desfăşoară activitatea.

De Boboteazǎ, preotul sǎvârşeşte slujba Aghiasmei Mari. El se roagǎ fierbinte lui Dumnezeu să trimită harul Preasfântului Său Duh pentru a sfinţi apa pusă înainte. Toată lumea participǎ cu mare evlavie la această slujbă, credincioşii ştiind că sunt martorii unei minuni. Într-adevăr, sfinţirea apei constituie un miracol, deoarece aceasta primeşte unele proprietăţi ce nu pot fi explicate pe cale raţională sau ştiinţifică. În urma rugăciunilor rostite, apa devine tămăduitoare de boli trupeşti şi sufleteşti. Tocmai de aceea, credincioşii o iau la casa lor; o întrebuinţeazǎ la mâncare, stropesc casa în diferite clipe grele din cursul anului, beau atunci când se simt cuprinşi de boli şi necazuri, toarnă puţin în fântâni sau pe pământul ce urmează a fi cultivat în anul respectiv, fiindcǎ Aghiasma Mare nu este dusǎ acasǎ pentru a fi pǎstratǎ în vitrinǎ, ci pentru a fi folositǎ, consumatǎ cu credinţǎ. De asemenea, apa sfinţită mai este întrebuinţată pentru alungarea duhurilor rele din casă şi din gospodărie. Apoi, se ştie că apa de la Bobotează “nu se strică”, ci se păstrează intactă tot anul. Oricât s-a încercat să se găsească o explicaţie raţională acestui fenomen, nu s-a reuşit, concluzia fiind că nealterarea apei reprezintă o minune dumnezeiască de necontestat, care trebuie acceptată prin credinţă. Aceastǎ apǎ sfinţitǎ se numeşte “Aghiasmă Mare” deoarece are o putere deosebită, fiind sfinţită chiar în ziua în care Domnul Hristos a sfinţit apele prin botezul Său în Iordan, efectele sale fiind arătate în mod lǎmurit prin însăşi rânduiala slujbei: “Şi-i dă ei, Doamne, harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe ea izvor de nestricăciune, har de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsă, plină de putere îngerească. Ca toţi care se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here